Evenimentul central al ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului” îl reprezintă, la fel ca și în anii anteriori, ”Seara Valorilor”, manifestare organizată la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, în cadrul căreia cei mai reprezentativi locuitori ai orașului vor fi premiați de către Primărie. Cu această ocazie vor fi acordate premii pentru excelenţă în diverse domenii, precum educaţie, artistic, cultural, sportiv, performanţă în afaceri, ”Premiul Pogor”, Premiul pentru curaj şi simţ civic, Premiul ”Vanda Condurache” şi, de asemenea, Titlul de ”Cetăţean de Onoare al Municipiului Iași”. ”Lansez déjà invitația către cei care vor fi invitați la acest eveniment să ne onoreze cu prezența, pentru că ne pregătim pentru o seară cu totul și cu totul deosebită. De regia acestei seri se ocupă doamna Beatrice Rancea. Vom avea momentele în care vom acorda distincțiile necesare, cele care sunt de acum tradiționale, inserate cu tot felul de moment artistice, susținute de către artiștii de la Opera Națională Română din Iași. Seara Valorilor se va încheia cu Gala Flamengo, o formația din Barcelona, format din 14 dansatori”, a declarat primarul Gheorghe Nichita, marți, 7 octombrie, într-o conferință de presă. La fel ca în ultimii ani, ”Sărbătorile Iașului” se vor derula și în acest an în cartiere (Dacia, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun) și tot ca în anii trecuți, ieșenii se vor putea bucura pe întreaga perioadă a ”Sărbătorilor Iașului” de târgurile devenite deja tradiționale, printre care ”Târgul blănarilor”, ”Sărbătoarea Vinului”, sau Târgul de produse religioase, de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Nu vor lipsi, de asemenea, o serie de manifestări care s-au bucurat de succes la edițiile anterioare, precum Simpozionul Național ”Monumentul – Tradiție și Viitor”, sau ”Noaptea Albă a Monumentelor Iașului”. În ceea ce privește formațiile care vor concerta în Piața Palatului Culturii, acestea vor debuta sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19.00, cu ”Seara șlagărelor românești”, în care vor concerta Cătălin Crișan, Gabriel Dorobanu, Adrian Daminescu, Mihai, Constantinescu, Corina Chirian și Marcel Pavel. Seria concertelor din Piața Palatului Culturii va continua duminică, 12 octombrie, cu o ”Seară rock”, în care vor evolua formațiile Cargo, Voltaj și Cristi Minculescu. Luni, 13 octombrie, pe scena special amenajată din fața Palatului Culturii va avea loc o ”Seară de folclor”, în care-și vor da concursul Irina Loghin, Maria Ciobanu, Nicolae Furdui-Iancu, Maria Dragomiroiu, precum și formația ”Lăutartii” din Chișinău, condusă de Nicolar Botgros. Marți, 14 octombrie, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Corul Filarmonicii ”Moldova” Iași va susține un concert extraordinar de muzică clasică și religioasă, în Piața Palatului Culturii. Miercuri, 15 octombrie, pe scena din Piața Palatului Culturii va avea loc spectacolul ”Vocea României”, în cadrul căruia vor concerta Smiley, Marius Moga, Tudor Chirilă și Loredana Groza, alături de Pavel Bartoș, urmat, la final de un foc de artificii. ”Încercăm să diversificăm spectacolele din Piața Palatului Culturii, astfel încât să avem de la muzică clasică și folclor și până la muzică rock și pop”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Cinci zile de concerte în Piața Palatului Culturii, în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an
Filed in: Administrație, Informațía zilei