Perioada de sărbătoare a oraşului Iaşi vine şi cu concursuri pentru cetăţeni. Astfel, Primăria, prin Centrul de Informare Turistică, organizează, în perioada 8 – 14 octombrie, două concursuri pentru cei ce cunosc capitala Moldovei. “(Re)cunoaşte Iaşul” este un concurs de identificare a unor clădiri pe baza câtorva detalii (imagini) primite. Fotografiile sunt detalii ale unor clădiri monumente istorice, obiective turistice din Iaşi. La concurs pot participa toate persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Formularele de concurs sunt preluate şi depuse la Biroul de Informare Turistică din Piaţa Unirii nr. 12, până la data de 14 octombrie, ora 17:00. Desemnarea câştigătorilor se va face prin tragere la sorţi. La aceasta participă doar concurenţii care au recunoscut corect toate cele 10 clădiri. În cazul în care niciun concurent nu a recunoscut toate cele 10 clădiri, vor intra la tragerea la sorţi toţi cei care au identificat 9 sau 8 obiective. Dacă nu există nici un concurent care să fi recunoscut măcar 8 clădiri, concursul se anulează. Programul de înscrieri este: 12 – 14 octombrie: 08.00-17.00. Al doilea concurs, la care doritorii pot participa este “Iaşul tău”. La concurs pot participa fotografi amatori sau profesionişti. Fiecare participant poate înscrie în concurs maxim trei fotografii. Acestea trebuie să aibă titlu şi să fie însoţite de o scurtă descriere. Fotografiile în format digital (doar .jpg), min 300 dpi, vor fi trimise pe CD la sediul Biroului de Promovare Turistică (Piaţa Unirii nr. 12). Pentru a fi jurizate, pe lângă varianta digitală, fotografiile trebuie trimise şi tipărite pe hârtie fotografică. 10 fotografii vor fi premiate cu câte 350 lei fiecare. Program de înscrieri: 12 – 14 octombrie: 08.00 – 17.00.