Spitalul de Boli Infecţioase din Iași, centru regional pentru monitorizarea virusului Ebola

Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași a devenit, alături de unitățile de profil din București și Cluj, centru regional pentru monitorizarea virusului Ebola. Într-o conferință extraordinară de presă, care a avut loc luni, 22 octombrie, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț a prezentat, în premieră,  reprezentanților mass media, cele 50 de costume speciale de protecție împotriva contaminării cu virusul gripei hemoragice, cu care a fost dotat Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.  Potrivit managerului unității, 40 din totalul celor 50 de costume, în valoare de 4.000 de lei, au fost achiziționate din fondurile spitalului, în timp ce celelalte zece au fost donate de Ministerul Sănătății. ”Am achiziționat tot ceea ce se poate numi echipament de protecție standard, iar ulterior costume speciale, din finanțarea pe care am primit-o de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru serviciile speciale. Suma s-a ridicat la aproximativ 4.000 de lei. În prezent suntem în curs să achiziționăm măști și mănuși, care să asigure o protecție sporită personalului medical”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, care a adăugat că a înaintat conducerii Ministerului Sănătății o cerere pentru dotarea cu echipamente medicale speciale de luptă împotriva virusului Ebola și a Compartimentului de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, recent, că România este pregătită să facă față în cazul în care apar cazuri de îmbolnăviri cu virusul Ebola. Astfel, un întreg etaj al Institutului de Boli Infecțioase “Matei Balș” din Capitală a fost amenajat deja pentru eventuale cazuri de Ebola, având o capacitate de 15 paturi, laborator propriu și fiind izolat, pentru a nu afecta circuitul institutului. De asemenea, potrivit lui Bănicioiu, Ministerul Apărării Naționale dispune de un spital modular, cu o capacitate de 20 de paturi, la care se fac in prezent ultimele amenajări. În același timp, demnitarul a anunțat că a fost înființat și un Comitet național de coordonare, din care fac parte reprezentanți ai MS, MAI, MAE, MApN și de la Ministerul Transporturilor. Medicii din România au monitorizat, în ultimele două săptămâni, 536 de persoane, majoritatea fiind studenți străini. Măsura reprezintă, a spus prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, o procedură standard, luată în cazul persoanelor care vin din zonele afectate de epidemia Ebola, precum statele din Africa de Vest. Potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), numărul estimat al persoanelor care au murit din cauza îmbolnăvirii cu virusul febrei hemoragice a depășit, la sfârșitul săptămânii trecute, cifra de 9.000, cele mai multe cazuri înregistrându-se în țările din Vestul Africii, respective Liberia, Sierra Leone și Giuneea.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;