Promoţii estivale, ateliere, minidiscotecă şi teatru pentru cei mici; un spectacol de fanfară oferit de copii; degustări de bere nefiltrată; recitaluri de saxofon, de pian şi de interpretare, dar şi faza naţională a competiţiei de frumuseţe “Miss Princess of the World” se numără printre surprizele plăcute cu care PALAS îşi întâmpină, în aceste zile, clienţii şi vizitatorii mall-ului şi pe cei ai grădinii publice.
12 concurente din toată ţara participă în Palas Mall la competiţia naţională de frumuseţe “Miss Princess of the World”. Sâmbătă, 18 august 2012, între orele 19.00 şi 21.00, în atriumul shopping mall-ului, concurentele vor urca pe catwalk pentru a-şi etala frumuseţea, iar între probele de concurs vor avea loc prezentări de modă cu ultimele colecţii ale magazinelor din Palas Mall. Partenerii evenimentuui sunt: Yves Rocher, Nissa, Meli Melo, La Corniche, Lady Events, Donna Carina, Number One, Serena şi Body Line. Trupa Cross Medio va susţine un recital înainte de decernarea marelui premiu pus în joc la Iaşi, în Palas Mall: participarea la finala “Miss Princess of the World” din acest an, de la Praga.
De vineri şi până duminică, inclusiv, continuă tradiţionala întâlnire a clienţilor Palas Mall cu muzica instrumentală. Între orele 17.00 – 19.00, în piaţeta centrală din Palas Mall, se vor auzi acorduri de pian şi de saxofon.
KidsLand Club din Palas Mall dedică prichindeilor numeroase surprize plăcute: Momente Muzicale (joi şi vineri, între orele 19.00 şi 19.30), Mini-discotecă (de joi până duminică, inclusiv, între 18.00 şi 18.30), Face Painting (de vineri până duminică, inclusiv, între orele 16.00 şi 18.00), Jocuri şi Concursuri Interactive (de sâmbătă până duminică, inclusiv, între 18.00 şi 20.00), Atelierul de vară cu Chichi (duminică, de la ora 10.00), precum şi Grădiniţa de Vară (de luni până vineri, inclusiv, în intervalul 09.00-13.00).
Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00-22.00, în faţa magazinului OptiPlaza se va desfăşura “Caravana Lentilelor de Contact”. În aceste două zile, OptiPlaza va oferi 20% discount la lentilele de contact, iar make-up-ul şi consultanţa vor fi gratuite.
Fanfara de la “Palatul Copiilor” Iaşi oferă sâmbătă, între orele 20.00 şi 21.00, iubitorilor acestui gen muzical un recital în grădina Palas, în Pavilionul Muzical.
Duminică, la ora 10.30, Teatrul „Luceafărul” le dă întâlnire copiilor la piesa „Povestea Prostiei”, în grădina Palas.
Trupa Cross Medio şi Daniel Lazăr Band (Daniel Lazăr fiind participant la competiţia “Vocea României”) vor oferi recitaluri, duminică, 19 august 2012, între orele 19.00 şi 21.00, în grădina Palas.
Vizitatorii grădinii Palas vor degusta duminică, 19 august, în cadrul Caravanei Staropramen, o bere cu totul specială, nefiltrată şi plină de savoare. În timpul degustărilor, în intervalul orar 12.00-17.00, membrii caravanei vor prezenta o scurtă istorie a berii Staropramen, dar şi a locului şi condiţiilor speciale în care este fabricată.
Până pe 18 august 2012, FOTOgrafica și Librăriile Cărturești Iaşi organizează concursul „Descrie logo-ul FOTOgrafica”. Competiţia reprezintă o invitație la creativitate şi originalitate, comentând logo-ul FOTOgrafica. Se vor acorda două premii: unul de popularitate, o carte oferită de Librăriile Cărturești Iași, câștigătorul fiind stabilit pe baza numărului de Like-uri obținute de postarea descrierii sale pe pagina de Facebook FOTOgrafica, și un al doilea, stabilit pe baza jurizării, constând într-o ședință foto gratuită. Premiile concursului vor fi oferite în cadrul unui eveniment care se va desfășura la Librăria Cărturești din Palas Mall, pe data de 18 august 2012, ora 19.00.
Sezonul promoţiilor continuă în magazinele din Palas Mall. Preţurile tuturor magazinelor s-au… topit chiar şi cu 70%. Aşadar, grăbeşte-te! Ofertele bune se termină repede!