În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările ulterioare şi potrivit programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2014, aprobat prin H.G. nr. 521/26.06.2014, joi, 23 octombrie, de la ora 10.00, în Sala de Consiliu, aflată la etajul al III-a al Tribunalului, va avea loc tragerea la sorți în vederea desemnării președinților secțiilor de votare la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, din județul Iași, precum și a locțiitorilor acestora. Tragerea la sorţi se va face pe funcţii (preşedinte şi locţiitor), pe baza listelor întocmite cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 21 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările ulterioare. La alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, în județul Iași sunt așteptate la urne 715.000 de persoane cu drept de vot. În județul Iași vor fi deschise, în total, 714 secții de votare. Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), numărul de alegători pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, la nivel național, este de 18.296.567. Potrivit legislaţiei în vigoare, listele electorale permanente se întocmesc şi se tipăresc de către primari, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în ”Registrul electoral”. Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot, care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite, potrivit menţiunilor din actele de identitate. Datele limită pentru tipărirea copiilor de pe listele electorale pentru alegerile prezidenţiale din acest an sunt 31 octombrie, respectiv 14 noiembrie. În ceea ce priveşte numărul cetăţenilor români cu drept de vot care au domiciliul în străinătate, potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală de Paşapoarte, pentru data de 2 noiembrie numărul acestora este de 535.082.
Președinții secțiilor de votare din județ, desemnați prin tragere la sorți de Tribunal
Written by admin_ |
October 22, 2014
|
Comments Off on Președinții secțiilor de votare din județ, desemnați prin tragere la sorți de Tribunal
Filed in: Politic