Municipiul Iași, lider la nivel național, la atragerea fondurilor europene nerambursabile

Municipiul Iași continuă să fie campion la nivel național, la atragerea fondurilor europene nerambursabile, până în prezent reușind să atragă peste 61 de milioane de euro, ceea ce reprezintă un procent de 55% din totalul fondurilor alocate pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. ”Putem confirma, bucuroşi, faptul că Iaşul este, în continuare, campionul fondurilor europene nerambursabile din România. Până în prezent, Primăria municipiului Iaşi a depus cereri de rambursare de peste 61 milioane euro (55% din fondurile alocate), din care până acum s-au rambursat aproape 52 milioane euro.”, a declarat primarul Gheorghe Nichita, vineri, 24 octombrie, într-o conferință extraordinară de presă, susținută la sediul municipalității. Cu această ocazie, edilul a amintit şi cele trei mari proiecte finalizate, respectiv reabilitarea Axei Culturale, construcția Centrului Tehnologic Regional şi Creşterea accesibilităţii spre zona centrală economică şi comercială a Polului de Creştere Iaşi, care însumează, în total, 18 milioane de euro. ”Vreau să menţionez faptul că procedurile în ceea ce priveşte proiectul Copou, care prevcede reavilitarea sistemului de termoficare din această zonă, în valoare de 17 milioane de euro, sunt în grafic. Echipele de la Primărie şi Dalkia au finalizat traseul pe care îl vor avea viitoarele conducte. Nici una din străzile reabilitate recent de noi nu va fi afectată. Săptămâna trecută am primit vizita unei delegaţii de la Autoritatea de Management POS Mediu şi de la Banca Europeană de Investiţii, care ne-au confirmat faptul că acest proiect are sprijinul autorităţilor centrale şi vom fi în grafic cu licitaţiile şi calendarul de lucrări’, a afirmat primarul. De asemenea, în urma procedurilor de achiziţii publice şi din corecţiile financiare, Municipiul Iaşi a realizat o economie de 16,5 milioane euro, fonduri care permit depunerea a două noi proiecte pe fonduri europene. Aceste proiecte prevăd reabilitarea şi modernizarea celor două splaiuri ale Bahluiului, pe tronsonul Podul de Piatră — Podul Sf. Ioan, lucrările presupunând amenajarea de alei, piste pentru biciclişti, trotuare şi canalizaţii pentru cabluri.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;