Restaurantul Chef Galerie, situat lângă lacul din parcul Palas, îi invită pe ieşeni şi nu numai la Halloween Dinner, unde vor avea plăcerea să guste preparate savuroase inspirate din această temă. Vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, toţi amatorii de distracţie, muzică live şi delicii culinare vor avea prilejul de a combina cele trei igrediente cheie ale unei seri reuşite. Invitaţii speciali ai serii sunt membrii band-ului Daniel Lazăr, fost concurent la Vocea României.
Iubitorii gastronomiei internaţionale vor petrece seara de Halloween în compania persoanelor dragi, dar şi a celor mai gustoase preparate, care desfată simţurile prin aromă, textură şi culoare. Un meniu apetisant, pe gustul oricărui pofticios, îi va purta pe invitaţi într-o incursiune în arta preparării mâncărurilor alese. Cocktail-ul de bun venit şi aperitivul cu porchetta italiană de casă, brânză cu dovleac şi legume marinate la grătar va da startul răsfăţului culinar. Felul de bază poate fi ales în funcţie de preferinţe, dintre somon la grătar cu orez negru, legume cocotte şi sos de chives sau muşchiuleţ de porc cu mille feuille de dovleac şi sos de prune. La desert, petrecăreţii se vor delecta cu dovleac caramelizat, cu sos de cafea şi îngheţată de vanilie.
În cadrul rafinat al Chef Galerie, invitaţii vor avea parte de o experienţă culinară aparte, dar şi de un program muzical special. De atmosfera destinsă se va ocupa Daniel Lazăr Band, trupa fostului concurent de la Vocea României, care a impresionat publicul cu talentul şi carisma sa. Restaurantul va fi împodobit cu decoraţiuni speciale de Halloween, care vor crea un ambient vesel, garantând buna dispoziţie a clienţilor.
Biletele pentru Halloween Dinner la Chef Galerie sunt în valoare de 50 de lei de persoană şi pot fi achiziţionate de laCentrele Info Palas Mall sau direct din restaurant. Rezervările se fac la telefon 0747 858 353.