5:32 pm - Saturday November 24, 8108

Circulaţia tramvaielor pe Copou va fi reluată la începutul lunii septembrie

Viceprimarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu reprezentanţii constructorului de la pasajul subteran de la Fundaţie, pentru a stabili modalitatea în care se va circula cu tramvaiul spre Copou, începând din luna septembrie . “Pentru a putea asigura circulaţia cu tramvaiul, constructorii s-au mobilizat, abordând lucrările la construcţia pasajului pentru pereţii mulaţi, mai întâi pe zona centrală, pe traseul fostei căi de rulare, urmând ca, ulterior, cei care deviază traseul reţelei de canalizare să poată aborda lucrarea, mai întâi prin subtraversarea viitoarei linii de tramvai. Traversarea se va face pe o pernă de balast, peste pereţii mulaţi, care până la data de 3 septembrie trebuie să fie finalizaţi pe traseul liniei de tramvai şi prin construirea unei linii provizorii de tramvai, care va fi construită de RATP”, a declarat Mihai Chirica. Viceprimarul i-a averizat pe constructori despre faptul că lucrările la pasaj vor trebui să ţină seama de circulaţia cu tramvaiul în regim provizoriu, atât pentru săpături, cât şi pentru celelalte lucrări. În altă ordine de idei, Mihai Chirica a anunţat că, în urma săpăturilor, pe şantierul de la Fundaţie au fost descoperite mai multe ruine, care nu prezintă, însă, valoare arheologică deosebită. “Este vorba despre o construcţie subterană din piatră, respectiv un beci care a aparţinut unei case. S-a discutat cu arheologii, iar aceştia au spus că ea poate fi demolată, întrucât nu are valoare arheologică”, a precizat Mihai Chirica. Realizarea pasajului subteran “Mihai Eminescu” face parte din cadrul proiectului „Dezvoltarea axei de transport est-vest in municipiul Iaşi”, în valoare totală de 21 milioane de euro. Proiectul prevede construirea în zona Fundaţie – Râpa Galbenă a unui pasaj subteran cu lungimea de 286 metri, lăţimea de 10 metri şi înălţimea de cinci metri, cu câte două benzi pe fiecare sens de circulaţie şi rampe de acces dinspre str. Păcurari şi B-dul Independenţei. Cu această ocazie va fi refăcută întreaga reţea stradală pe şos. Păcurari, str. Păcurari, zona Pieţei Eminescu, str. Elena Doamna, se va reface şi moderniza trama stradală prin reabilitarea spaţiilor pietonale aferente acestor străzi, vor fi amenajate piste de biciclişti, se va îmbunătăţi sistemul de marcaj rutier, dar va fi reabilitată şi linia de tramvai pe str. Elena Doamna pe un tronson de 1186 metri liniari de cale simplă. Se vor amenaja de asemenea peste 10.000 mp de spaţii verzi în arealul proiectului. Conform proiectului, lucrările ar trebui să fie finalizate în aproximativ doi ani de la semnarea contractului, respectiv în toamna anului 2014.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;