Eduard Boz (PNL): ”PSD face presiuni asupra salariaților din Primărie, pentru a vota cu Victor Ponta”

ACL acuză PSD că face presiuni asupra angajaților din cadrul regiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Iași, pentru ca aceștia și familiile lor să dea votul,  în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, candidatului Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta. Într-o conferință de presă, care a avut loc luni, 10 noiembrie, Eduard Boz, liderul consilierilor județeni PNL, a afirmat că, potrivit informațiilor pe care ACL le deține, angajații municipalității sunt amenințați că, în cazul în care ei și membrii familiilor lor nu vor vota duminică cu candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, aceștia își vor pierde locurile de muncă. ”Avem informații potrivit cărora PSD face presiuni asupra angajaților din Primărie, cerându-le să prezinte listele cu ei și membrii familiilor acestora, care să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta. În caz contrar, angajații municipalității sunt amenințați că își vor pierde locurile de muncă”, a declarat Eduard Boz, care a dat ca exemplu în acest sens situația înregistrată la Salubris și, respectiv, Direcția de Asistență Comunitară (DAC), ambele instituții aflate în subordinea Primăriei. ”DAC are o bază de date cu CNP-urile beneficiarilor de ajutoare sociale și cu numerele acestora de telefon, care sunt apoi contactați, spunându-li-se că, în cazul în care îl vor vota pe Klaus Iohannis vor pierde ajutoarele pentru copii”, a mai spus Eduard Boz. Liderul grupului consilierilor PNL din Consiliului Județean (CJ) Iași a făcut un apel către conducerea filialei locale a PSD să înceteze cu intimidările la adresa angajaților municipalității și cu minciunile lansate în rândul electoratului privind tăierea pensiilor de către candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL), Klaus Iohannis, în cazul în care acesta va deveni președintele României. În încheiere, Eduard Boz a cerut electoratului ieșean să se prezinte duminică, 16 noiembrie, la urne și să voteze pentru ”România lucrului bine făcut”, respectiv pentru candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL), Klaus Iohannis, singurul care, în opinia sa, ”poate scoata țara din sărăcia în care a adus-o PSD”.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;