O nouă ediție a Zilelor Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași

Continuând tradiția, și în acest an, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) va organiza ”Zilele Universității”, eveniment care va avea loc în perioada 13 – 15 noiembrie. Cu acest prilej,  conducerea UTI a pregătit o serie de evenimente care să reunească, într-un cadru festiv, profesorii de excepție ai universității, personalități marcante din comunitate, dar și studenți ai instituției. După cum au precizat organizatorii, pentru prima dată, în acest an, în cadrul ”Zilelor Universității” va fi organizat un eveniment dedicat studenților, intitulat ”ERASMUS Open Doors”, care va consta într-un concurs și un vernisaj de fotografie, menite să reflecte spiritul vieții de student al Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași și pulsul din campus. De asemenea, conducerea instituției va conferi nouă titluri de ”Profesor Emerit”, va acorda patru premii pentru excelență în cercetare și va omagia 12 profesori seniori, care au servit universitatea o viață. Cu același prilej, va avea loc și cea de-a șasea ediție a ”Simpozionului  de Istoria învățământului și științelor tehnice”. Programul ediției din acest an al manifestărilor este următorul: joi, 13 noiembrie: orele 12.00-14.00: SENAT Festiv ( Sala de Conferințe, Corp T) – omagierea ”Profesorilor Seniori”, decernarea titlului de ”Profesor Emerit”, conferirea  titlului de ”Membru de onoare al comunității universitare”, premierea ”Cercetării Științifice din Universitate”; orele 14:30 -16.00 – ”ERASMUS DAY” – vernisajul expoziției de fotografii ”Student la Universitatea Tehnică din Iași – Student internațional” (Iulius Mall, parter); vineri, 14 noiembrie, ora 9.00: a șasea ediție a ”Simpozionului de Istoria învățământului și științelor tehnice” (Sala de Conferințe, Corp T), ora 14:00: eveniment ”ERASMUS+ Open Doors” (Iulius Mall, parter), prezentarea Programului ERASMUS+, recital al Corului  ”Armonia” al Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică și  Informatică Aplicată, premierea studenților desemnați câștigători la concursul de fotografii; sâmbătă, 15 noiembrie: ora 19.00: spectacol de Gală (Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;