Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție dă startul celei de-a patra serii de burse

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriție anunță în mediul academic si medical din Iași începerea perioadei de depunere a aplicaţiilor pentru cea de-a patra ediţie a burselor de cercetare privind efectele consumului moderat de bere asupra organismului. Acestea au o valoare totală de 150.000 lei și sunt puse la dispoziția cercetătorilor din România.

Ca şi în cazul edițiilor precedente, fondurile sunt destinate finanțării proiectelor de cercetare pe tema efectelor consumului moderat de bere asupra sănătății. Perioada de depunere a lucrărilor este 1 noiembrie 2014 – 31 ianuarie 2015.

Cea de-a patra serie de burse acordate de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție urmează succesului internațional obținut de cel mai recent studiu realizat sub egida Centrului. Astfel, studiul care a demonstrat că un consum moderat de bere nu influențează cei mai relevanți indicatori somatici pentru statusul ponderal (indicele de masa corporală, circumferința abdominală sau raportul talie/șold) și care a fost coordonat de catre Dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, a obținut aprecierea cercetătorilor internaționali și a presei de profil din întreaga lume, în urma prezentării în cadrul Simpozionului Beer&Health care a avut loc pe 30 septembrie, la Bruxelles.

 “Ma bucur că am ajuns la cea de-a patra editie a burselor acordate de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie. Este un proiect în care atât eu, cât și colegii mei credem foarte mult. Dacă anul trecut am reușit să facem publice rezultatele primului studiu de profil, realizat de către o tânără cercetătoare din Iași, iată că acum am mers și mai departe, către foruri internaționale, cu cel de-al doilea studiu original al Centrului. Interesul acordat muncii noastre nu poate decât să ne onoreze și să ne dea o încredere și mai mare să continuăm”, declară Dr. Alin Popescu, Secretar General al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

 Perioada de depunere a aplicaţiilor pentru obţinerea burselor este: 1 noiembrie 2014 – 31 ianuarie 2015, iar evaluarea proiectelor se va face până la finalul lunii februarie 2015. Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, dar și de modalitățile de înscriere pot fi gasite pe site-ul Centrului de Bere, Sănătate și Nutriție – http://www.beresanatatenutritie.ro/. Proiectele trebuie depuse în variantă electronică, pe e-mail, la adresa: centru@beresanatatenutritie.ro. Comitetul de evaluare este alcătuit din specialiști care aparţin domeniilor: tehnologie alimentară, nutriție, medicină, cercetare.

Până în prezent, sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie au fost finalizate două proiecte de cercetare: Rolul consumului moderat de bere asupra memoriei autobiografice investigat cu ajutorul neuroimagisticii (coordonat de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași – 2013) și Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal și consumul de bere în România (coordonat de catre Dr. Corina Zugravu, medic primar în Nutriție și Igiena Alimentelor – 2014).

 Bursele de cercetare oferite de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție le sunt adresate studenților aflați în an terminal la orice specializare de natură științifică, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi, principala condiție fiind ca aceştia să aparțină unor centre de învățamânt superior sau centre de cercetare din România. Studenţii la medicină pot aplica începând cu anul patru. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparţină unei instituţii de învăţământ superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific.

Inițiativa înființării Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție aparține unor reprezentanți ai mediilor universitare, medicale și de cercetare de la noi din țară. Membrii fondatori sunt: Dr. Corina – Aurelia Zugravu, Lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului, Dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar General, şi Dr. Mihaela Begea, Doctor în Știinţe Inginereşti. Proiectul a fost lansat oficial în luna martie 2012 și are drept obiectiv principal investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman, prin derularea de studii științifice şi diseminarea informaţiilor în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;