Centru de voluntariat, specializat în activități destinate persoanelor vârstnice, înființat la Răducăneni

În perioada septembrie 2014 – august 2015, Fundația Serviciilor Sociale Bethany implementează proiectul ”Țelul: Voluntari de toate vârstele!”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul, a cărui lansare oficială a avut loc miercuri, 19 noiembrie, în Sala de Conferințe a Hotelului ”Unirea”, în prezența reprezentanților autorităților locale și ai Fundației Serviciilor Sociale Bethany, urmărește dezvoltarea unui centru de voluntariat, specializat în activități destinate persoanelor vârstnice din localitatea Răducăneni, județul Iași, facilitând astfel legătura dintre generații în vederea creșterii incluziunii sociale a vârstnicilor. Peste 50 de elevi dornici de implicare, de la Liceul Teoretic ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni, alături de 55 de vârstnici cu boli cronice și/sau cu dizabilități din cadrul Unității Medico-Sociale (UMS) Răducăneni, împreună cu reprezentanți ai comunității, vor lua parte, pe parcursul proiectului, la activități comune, menite să încurajeze implicarea în comunitate și solidaritatea între generații. Printre activitățile principale ale proiectului se regăsesc: organizarea de ateliere de socializare pentru vârstnici (de poezie, memorie, pictură, lucru manual, grădinărit), evenimente speciale, precum expozițiii fotografice, ”Ziua persoanelor vârstnice”, ”Gala voluntarilor”, campania ”Când Voluntariatul înseamnă Implicare, Bătrânețea nu înseamnă Renunțare”, organizarea unei ”Rețele Consultative de Lucru” privind stabilirea unei propuneri de curriculum la decizia școlii privind voluntariatul, predarea unui ”Model de Bună Practică” pentru funcționarea Centrului de Voluntariat, ș.a. ”Voluntariatul în mediul rural este insuficient valorizat, fapt care duce la pierderea unor oportunități importante de dezvoltare comunitară. Experiența organizației noastre în acest domeniu ne-a confirmat că voluntarii sunt resurse extrem de valoroase pentru orice comunitate, mai ales acolo unde există nevoi sau probleme, care nu pot fi soluționate decât cu ajutorul oamenilor. Prin acest proiect, dorim să aducem voluntariatul mai aproape de comunitate și să oferim suport în dezvoltarea unui sistem de voluntariat intergenerational, care să demonstreze că oamenii au puterea de a face schimbări importante în comunitatea lor, atunci când aleg să se implice în mod direct în soluționarea unor probleme care îi afectează pe ei sau pe ceilalți”, a declarat Diana-Maria Păiuș, manager zonal al Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Valoarea proiectului se ridică la 83.840 euro, din care 75.000 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 13.840 euro constituie contribuția proprie a Fundației Serviciilor Sociale Bethany.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;