BabyFest, concurs de dans pentru copii și teatru de păpuși, la Palas Mall

Palas Mall dă startul unui nou sfârşit de săptămână cu evenimente deosebite. Părinţii şi bunicii sunt invitaţi să facă shopping pentru prichindeii lor la BabyFest, cei mici se vor bucura de teatru de păpuşi şi competiţii de dans, iar iubitorii de artă vor admira o expoziţie de pictură.

De joi până duminică, în perioada 20 – 23 noiembrie 2014, în Atriumul Palas Mall se desfăşoară Festivalul BabyFest, un eveniment dedicat nou-născuţilor, copiilor cu vârste de până la şapte ani, viitoarelor mămici şi tinerilor părinţi. Timp de patru zile, BabyFest le prezintă cele mai noi tendinţe în industria de profil, de la alimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse de puericultură, jucăriiaccesorii pentru camera copilului, cărucioare, mobilier, articole pentru igiena corporală, servicii medicale şi financiare. Târgul reprezintă ocazia perfectă de a afla care sunt noutăţile în metodele de creştere a copiilor şi de a primi sfaturi de la profesioniştii prezenţi.

BabyFest include şi o secţiune educativă, unde cei interesaţi vor consulta oferta grădiniţelor şi vor putea alege programe de after school, ateliere de creaţie, activităţi extraşcolare sau materiale pentru dezvoltarea cunoaşterii. Pentru cei preocupaţi de sănătatea copilului lor, la târg vor participa şi furnizori de produse şi servicii medicale. Pentru că este gândit ca o sărbătoare a copilului, evenimentul va avea şi un program complet de entertainment. Prichindeii se vor bucura de teatru de păpuşi, prezentări de modă, concursuri interactive de creaţie pentru copii, face painting şi minidiscotecă, în compania personajelor din desene animate. Şi părinţii vor putea participa la workshop-uri de acordare a primului ajutor în diferite situaţiivor afla cum se pot pregăti pentru nou-născut şi ce alternative moderne au la dispoziţie pentru creşterea lui. Clienţii Palas Mall care cumpără de la BabyFest vor participa şi la o tombolă cu premii pentru cei mici.

Pentru cei care iubesc arta, Palas Mall prezintă expoziţia de pictură „Etern şi Efemer”. La etajul 1 al Galeriei Palas Mall, amatorii de frumos vor admira lucrări semnate de Ionela Cumpănaşu și Alina Avram, care îşi reflectă preocupările prin limbajul plastic.

Sâmbătă, de la ora 11.00, zona Intersport va deveni ring pentru talentaţii dansatori ai concursului naţional „Ritm şi Armonie”Peste 500 de copii vor participa la cea de-a treia ediţie a competiţie, la secţiunile: dans modern, dans tematic, dans de caracter, dans sportiv şi dans popular. Micii artişti îi vor impresiona pe cei prezenţi cu eleganţa mişcărilor lor, în maratonul de ritm a cărui miză este titlul de cel mai bun dansator.

Duminică, la ora 11.00 şi ora 17.00, bate gongul pentru noi spectacole de teatru de păpuşi. Pe scena BabyFest, amplasată în Atriumul Palas Mall, vor urca marionetele atât de îndrăgite de năzdrăvani.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;