Ieșenii, așteptați la spectacole de teatru, la Ateneul Tătărași

Pe 22 şi 29 noiembrie, ieşenii sunt aşteptaţi, de la ora 19.00, la Ateneul Tătărași, pentru a viziona două reprezentaţii ale spectacolului de teatru ”Mitică Popescu”, după Camil Petrescu, în regia lui Viorel Vârlan. ”Piesa de teatru constituie o replică la personajul lui Caragiale, însă ea are și un alt reper: Mitică Ionescu din comedia lui Liviu Rebreanu, Apostolii. Mitică Ionescu este exemplul impostorului, dotat cu toate viciile, care face din arta disimulării un mod de existenţă pentru a parveni. Camil Petrescu respinge această imagine a lui Mitică și, chiar dacă personajul său prezintă o dimensiune ludică, deținând și el arta disimulării, este pentru a-și ascunde sentimentele de iubire față de patroana la care lucrează, Georgette Demetriade”, a precizat regizorul Viorel Vârlan. Ateneul Tătărași prezintă în fața publicului piesa de teatru „Mitică Popescu” ca un omagiu adus marelui dramaturg, la împlinirea a 120 de ani de la nașterea sa. Prețul biletului este de 15 lei. Pentru elevi, studenți, pensionari și șomeri, prețul unui bilet este de zece lei. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Ateneului Tătăraşi, program: luni – vineri, între orele 08.00 – 16.00, și cu o oră înainte de eveniment. Joi, 27 noiembrie, de la ora 19.00, Ateneul Tătăraşi aduce în faţa publicului piesa ”Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov. Preţul unui bilet este de 15 lei, în timp ce pentru elevi, studenţi, pensionari și şomeri, prețul este de zece lei.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;