Astăzi, UNICEF în parteneriat cu Fundația Alături de Voi România, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Direcția de Asistență Comunitară au lansat modelul “Oportunități pentru Adolescenți” în municipiul Iași. Acesta este primul model din cele 5 locuri în care adolescenții vor avea acces: Iași, Constanța, Cluj, București și Bacău.
Modelul “Oportunități pentru Adolescenți” va fi implementat pe o perioadă de trei ani și se adresează adolescenților, fete și băieți, cu vârste între 10 – 18 ani, cu posibilități reduse de dezvoltare, din zone urbane dezavantajate din municipiul Iași. Modelul a fost dezvoltat plecând de la analiza determinanților ce influențează viața adolescenților din România și a serviciilor existente pentru aceștia la nivel local, analize derulate în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului.
Conform datelor Institutul Național de Statistică, în 2013, volumul populației cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani era de 1.723.244 de persoane, reprezentând aproximativ 9% din volumul total al populației. Evidențele indică vulnerabilitățile multiple pe care adolescenții le întâmpină în această perioadă de dezvoltare. Cu aproape unul din zece copii născut de o adolescentă cu vârsta între 15 și 19 ani, România se află în primele locuri din UE la numărul de nașteri înregistrate în această categorie de vârstă. Obezitatea, sedentarismul, consumul de alcool și tutun de la vârste mici sunt în creștere, iar 10% din adolescenții aflați la vârsta de 16 ani au consumat cel puțin o dată substanțe noi cu proprietăți psihoactive.
În anii 2010-2011 și 2011-2012, aproximativ 19% dintre copiii cu vârste între 15-18 ani nu erau cuprinși în sistemul educațional, contribuind astfel la creșterea în timp a șomajului în rândul tinerilor. România se află pe primul loc în UE la procentul de adolescenți și tineri cu vârste cuprinse între 15-24 ani, 17.4%, care nu sunt nici în sistemul educațional, nici într-o formă de pregătire profesională și fără un loc de muncă.
Adolescența este o vârstă a vulnerabilității, dar este de asemenea o vârstă a oportunităților. Cu acest model de intervenție destinat adolescenților, se are în vedere îmbunătățirea integrării sociale a adolescenților vulnerabili din Iași prin dezvoltarea unui pachet de intervenții integrate, eficiente și eficace care să le garanteze oportunități egale și condiții adecvate pentru implicarea lor în toate aspectele vieții.
În cadrul modelului va fi creat un Centru de Resurse pentru adolescenți unde aceștia pot beneficia de consiliere de sprijin și de recuperare, intervenții în situații de criză, consiliere informațională și în vederea dezvoltării personale, orientare vocațională și profesională și evaluare psiho-socială. Pentru primul an de implementare, se așteaptă să fie informați peste 3 000 de adolescenți, 500 de adolescenți să beneficieze de oportunități de dezvoltare în cadrul Centrului de Resurse creat la Iași (str. Bazinelor, nr. 5, sau Uricani, com. Miroslava, Iaşi), peste 20 de profesioniști să participe la cursuri de formare pe teme relevante și metodologia de lucru în cadrul Centrului de Resurse să fie dezvoltată.
Modelul de intervenție își propune să contribuie și la întărirea modalităților de colaborare inter-instituțională în furnizarea de servicii integrate adolescenților și să ofere evidențele necesare influențării politicilor naționale cu privire la adolescenți. În total, de intervențiile din cadrul proiectului pilot vor beneficia aproximativ 5000 de adolescenți.
Platforma online www.adolescenteen.ro, reprezintă un alt instrument pus la îndemâna adolescenților unde aceștia vor putea interacționa cu specialiști de la nivel național și local pe teme de interes și de asemenea, vor putea accesa informații cu privire la oportunitățile de dezvoltare disponibile lor la nivel de Iași.
“Adolescența este o vârstă ce vine cu o serie de oportunități, dar și de provocări și riscuri. Mă bucur că am reușit să oferim adolescenților aflați în situații de risc acces în mod integrat la serviciile de care au nevoie pentru a se putea dezvolta armonios. În plus, este o vârstă a dezvoltării, de aceea este important să beneficieze de informații relevante de la specialiști și de oportunități de a-și dezvolta aptitudinile”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.
„Colaborarea noastră cu UNICEF este o poveste care a început în urmă cu doi ani, cu elaborarea strategiei pentru tineret. In două săptămâni strategia va fi aprobată în şedinţă de Guvern şi va fi urmată de un plan de acţiune. Aceasta ne va garanta faptul că vom continua să lucrăm cu partenerii noştri în folosul tinerilor”, a spus Vlad Ţone, director de cabinet în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.
„Salutăm prezenţa la Iaşi a doamnei Sandie Blanchet. Noi ca instituţie publică suntem deosebit de preocupaţi de tânăra generaţie pentru că e vorba de viitor. Credem că va fi o reuşită acest model de asistenţă pentru adolescenţi şi vă felicităm pentru iniţiativă”, a spus Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.
„Şi prin acest proiect, ADV România colaborează cu UNICEF în oferirea unor servicii de asistenţă profesioniste. Atât campaniile pe care le vom derula în şcoli cu partenerii noştri, cât şi serviciile oferite de centrul de resurse sunt oportunităţi reale de susţinere a adolescenţilor care astfel au şansa unei vieţi responsabile”, este de părere Angela Achiței, președinte al Fundației „Alături de Voi” România.
Despre UNICEF România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.
Despre ADV
Fundația „Alături de Voi” România este o organizație neguvernamentală, naţională, cu centre în Iaşi, Constanţa și Tg. Mureș şi cu peste 12 ani de experienţă. Programele fundației sunt în domeniul social, şi sunt realizate în scopul incluziunii persoanelor cu dizabilităţi. Dintre serviciile oferite de ADV România menţionăm: servicii directe – asistenţă psiho-socială; asistenţă juridică, integrare socio-profesională; dezvoltarea de abilităţi de viață independentă (în cadrul Clubului Tinerilor), servicii de prevenire a transmiterii infecţiei cu HIV în comunitate, servicii de promovare şi apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv ale celor infectate cu HIV, lobby şi advocacy în domeniu, servicii de dezvoltare și formare profesională – cursuri de formare- calificare, simpozioane, şcoli de vară, conferinţe, dezbateri, târguri ale unităţilor protejate ş.a., angajare protejată și economie socială. Alte detalii sunt postate pe www.alaturidevoi.ro .