Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a organizat marți, 25 noiembrie, în Sala de Conferințe a Hotelului ”Unirea” din Iași, Conferința regională “Amprenta REGIO în Nord-Est-ul României”. Întâlnirea a constituit pentru beneficiarii şi colaboratorii ADRNE un prilej de a afla informaţii actuale şi relevante despre evoluţia Programului Operaţional Regional (POR) la nivelul Regiunii Nord – Est, subliniind beneficiile obținute prin implementarea asistenței financiare nerambursabile și rolul avut în dezvoltarea locală și regională. ”Pentru a asigura un grad de pragmatism și de interactivitate evenimentului, agenda conferinței a inclus şi câteva prezentări ale unor proiecte de succes, care demonstrează cum a contribuit REGIO, în mod concret, la dezvoltarea Regiunii Nord-Est și care constituie premise și sursele de inspirație pentru investițiile viitoare. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să cunoască chiar de la coordonatorii investițiilor o parte din rezultatele implementării REGIO în domenii precum: dezvoltare urbană, sănătate, servicii sociale, restaurarea patrimoniului cultural, dar și stimularea mediului de afaceri. Conferința a constituit, totodată, o bună ocazie de a afla informații despre oportunitățile de finanțare viitoare, în cadrul unei secțiuni dedicate Programului Operațional Regional pentru perioada 2014 – 2020”, au precizat organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă.