În Iași nu există, la nivel local, o strategie de consolidare a blocurilor cu risc seismic, motiv pentru care putem asista la o adevărată tragedie în cazul producerii unui cutremur puternic, multe dintre blocurile vechi devenind, în acest caz, adevărate capcane ale morții. Declarația aparține deputatului PNL de Iași Anton Doboș, care într-o scrisoare deschisă adresată Secretariatului General al Camerei Deputaților atrage atenția asupra pagubelor umane și materiale care ar putea fi înregistrate la Iași, în cazul unui seism cu magnitudine ridicată. ”Cutremurul de sâmbătă seara, cel mai puternic din ultimii zece ani, ne-a demonstrat că țara noastră este total nepregătită în cazul unui seism de această magnitudine și cu atât mai puțin la un posibil cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Am putut vedea cum, în unele zone ale țării, la un seism de 5,7 grade, rețelele de telefonie mobilă au cedat, iar rețele de electricitate și încălzire nu au mai funcționat ore în șir. Asta ca să nu mai vorbim de daunele materiale cauzate de deteriorarea clădirilor. Situația este potențial dezastruosă în toată țara, dar, din nefericire, la Iași ne mai confruntăm cu o problemă care ar duce la creșterea în amploare a calamității. Adăpostite de Ordonanța de Guvern nr. 20/1994, care prevede la articolul 2 că responsabilitatea acțiunilor revine proprietarului, acestea nici măcar nu se obosesc să se gândească la măsuri proactive, pentru a evita posibilele dezastre”, afirmă Anton Doboș. Parlamentarul liberal subliniază faptul că Primăria municipiului Iași nu a făcut minimul efort de a actualiza lista imobilelor cu risc de prăbuşire sau avariere gravă a structurii, în caz de cutremur. ”În momentul de față, potrivit acesteia, lista clădirilor cu risc seismic ar cuprinde doar 256 de imobile expertizate la începutul anilor ’90, în perioada 1992-1994, și încă alte 80 de clădiri care au fost inspectate în 2011. Realitatea însă e cu totul alta, de natură să alarmeze și să pună, nu pe gânduri, ci pe fapte! Potrivit estimărilor, există în jur de 5.000 de scări de bloc neexperizate de către specialişti, în cazul cărora nu există niciun indiciu referitor la comportamentul în caz de cutremur”, precizează deputatul. Acesta spune că încă din luna octombrie 2013 a semnalat în mod repetat aceste probleme, în speranța luării de măsuri din partea autorităților. ”Printre acestea se numără un ajutor de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un parteneriat cu municipalitatea, o formă de împrumut, o divizare a costurilor. Trebuie încercată orice variantă care ar putea duce la reconsolidarea acestor clădiri și, implicit, la evitarea unui dezastru. Faptul că în ultimii ani, România se confruntă cu din ce în ce mai multe seisme ar trebui să urgenteze găsirea de soluții și de aceea, fac un apel la Primăria Iași să nu lase viața a zeci de mii de oameni în voia sorții. Le cer să se implice și să nu se adăpostească la umbra literii unei ordonanțe care aparent îi scutește de responsabilități”, afirmă Anton Doboș, în încheierea scrisorii deschise, adresate Secretariatului General al Camerei Deputaților.
Anton Doboș (PNL): ”În Iași nu există o strategie de consolidare a blocurilor cu risc seismic ridicat”
Filed in: Politic