Spitalul ”Socola” a devenit Institut de Psihiatrie

Printr-o Hotărâre a Guvernului, începând cu data de 1 decembrie 2014, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Socola” din Iași a devenit Institutul de Psihiatrie ”Socola”. ”Crearea institutului  ne obligă pe toţi, de la simplu muncitor pâna la şefi de secţie şi cadre didactice universitare, să muncim mai mult pentru a face cinste numelui si renumelui acestei instituţii”, a declarat Lucian Burlea, managerul Spitalului ”Socola”. În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc duminică, 7 decembrie, managerul Spitalului ”Socola”, Lucian Burlea, a prezentat o serie de indicatori economici ai instituției pe care o conduce, în anul 2014, în care s-au înregistrat 22.215  internări. ”Printr-o atentă distribuţie a veniturilor  și o cheltuire responsabilă a fondurilor, în cursul anului 2013 și 2014 au scăzut arieratele de la 4.229 000 până la 1.117.000 lei,  cu perspectiva că pană în trimestrul doi al anului 2015, pentru prima dată în ultimii cinci ani, spitalul să nu mai aibă nici o datorie. Dincolo de străduinţa de a achita datoriile istorice ale spitalului, în acest an am mai realizat și următoarele: prin reparaţii curente realizate la clădiri s-au redat cicuitului medical spaţii pentru pacienți, în care se desfăşoară activitate medicală intensă, benefica atât comunităţii, cât şi spitalului, prin veniturile aduse; centrala termică de la Secţia exterioară Şipote a fost supusă unor reparaţii capitale, în valoare de aproximativ 500.000 lei,  urmând ca la data de 20 decembrie să fie dată în funcţiune, iar încălzirea secţiei să nu se mai realizeze pe baza de combustibil ”propan”, ci cu combustibil lemnos. Prin realizarea acestei investiţii, cheltuielile cu energia termică la acea secţie vor scădea cu aproximativ 400.000 lei anual. Investiţia s-a realizat cu finanţare de la bugetul de stat, cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Sănătăţii; este în curs de finalizare reparaţia şi reabilitarea clădirii în care a funcţionat spălătoria externalizată şi în care se va înfiinţa cel de-al treilea Centru de sănătate mintală din judeţ, existent scriptic în structura organizatorică a spitalului încă din anul 2012, dar care, din nefericire, nu s-a concretizat până în prezent. Noul centru de sănătate mintală va oferi următoarele tipuri de servicii: servicii psihiatrice ambulatorii, servicii de asistenţă mobilă, pentru pacienţii dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, dar care acceptă tratamentul sau pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care necesită deplasarea unor membri ai echipei terapeutice, servicii psihiatrice de zi: terapieocupaţională, psihoterapie individuală şi de grup, precum şi programe specializate de reabilitare. Aceste servicii sunt furnizate pacienţilor internaţi în staţionarul de zi şi sunt limitate în timp la maximum două luni, după care pacienţii sunt trimişi serviciilor de reabilitare sau de asistenţă primară, servicii de reabilitare: programe de terapie ocupaţională, programe de reabilitare vocaţională, programe de petrecere a timpului liber, programe de psihoeducaţie, după caz, în funcţie de specificităţile locale, servicii de intervenţie în criză, servicii de îngrijiri la domiciliu”, a precizat Lucian Burlea.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;