Concurs pentru elevi și părinți, organizat de Școala ”Varlaam Mitropolitul”

Şcoala ”Varlaam Mitropolitul”, instituție aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lansează cea de-a doua ediţie a ”Concursului Varlaam. Bucuria Cunoaşterii”, dedicat elevilor din clasa a IV-a din toate şcolile din Iaşi și părinților acestora. Concursul va avea loc pe 13 decembrie 2014, data limită de înscrieri fiind 10 decembrie. Competitorii vor fi atât elevii din clasa a IV-a din Iaşi, cât şi părinţii lor, care îşi vor exersa cunoştinţele şi abilităţile din perspectiva tuturor dimensiunilor solicitate pentru reuşita în viaţă – inteligenţa academică, inteligenţa emoţională şi inteligenţa spirituală. Potrivit organizatorilor, ”Concursul Varlaam. Bucuria Cunoaşterii” vine să vorbească într-un mod real şi autentic despre valorile promovate şi practicate în Şcoala Primară şi Gimnazială ”Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa ”Buna Vestire”, din cadrul Fundaţiei ”Varlaam Mitropolitul”, fiind o excelentă ocazie pentru părinţi să trăiască alături de copiii lor o experienţă competitivă. “Ca şi la prima ediţie, copiii vor fi provocaţi atât din punct de vedere emoţional, cât şi al cunoştinţelor generale. Va fi un moment frumos, în care părinţii vor înţelege mai bine prin ce trec copiii lor aflaţi într-un concurs“, a declarat Cristina Gheorghe, directorul executiv al Fundaţiei Varlaam Mitropolitul. ”Concursul Varlaam. Bucuria Cunoaşterii”, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea a creativităţii şi inteligenţei cognitive – multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală). ”Pentru copii am gândit o probă transdisciplinară, prin care să îşi verifice cultura generală în ceea ce priveşte Limba română, Matematica, Geografia, Istoria, Educaţia religioasă, abilităţile legate de comunicare şi dezvoltare personală. Ne dorim să îi învăţăm pe copii cum să facă faţă stresului, presiunii, dar şi emoţiilor provocate de un concurs. De aceea, părinţii le vor fi alături, vor trăi împreună bucuria şi provocările aduse de proba practică. În acest demers ne dorim să îi aducem aproape şi pe învăţători atât prin cursurile de formare oferite de şcoala noastră, cât şi prin ocazia de a fi prezenţi, alături de părinţi şi copii, într-un concurs inedit”, a precizat Simona Marinică, directorul Şcolii “Varlaam Mitropolitul”. Prin participarea la ”Concursul Varlaam Bucuria Cunoaşterii”, părinţii vor învăţa sau îşi vor reaminti emoţiile participării la o competiţie, copiii vor învăţa mai multe despre sine şi se vor pregăti mai bine pentru orice alt concurs care va urma. Ca şi la prima ediţie, premiile vor fi generoase: o bursă de studii la Gimnaziul ”Varlaam” pentru primul clasat, o excursie inedită ”Descoperă România” pentru primii 25% din participanţi, clasaţi în ordinea punctelor finale şi alte premii surpriză. Părinţii pot câştiga un loc gratuit la următorul Atelier „Ai copil! Învaţă să fii părinte!”, susţinut de psihologi şi traineri cunoscuţi. Detalii şi înscrieri pe site-ul Şcolii Varlaam: http://www.scoalavarlaam.ro/motivatie sau la secretariatul şcolii: 0232 476 059 / 0727 377 334.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;