Vineri, 12 decembrie 2014, ora 15, la Cercul Militar Iaşi, va avea loc lansarea volumului “Nisipul din clepsidră”, autor Elena Mândru, prezentat de scriitorul Emilian Marcu (membru USR) şi prof.univ.dr. Mihai Păstrăguş.
Concertul de colinde susţinut de Corul „Nicolaus”, de la Parohia „Sfântul Nicolae” Socola, Iaşi, dirijor Ramona Bruker, cu participarea soliştilor Elena Bălinişteanu, Mihai Ciucălău şi Mihaela Grăjdeanu ne duce cu gândul la atmosfera Sfintei Sărbători a Naşterii Domului.
Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Benone Tiron, şeful Cercului Militar Iaşi.
Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Cercul Militar Iaşi.
Există în aceste poeme ale sale din volumul “Nisipul din clepsidră” un adevărat dialog cu sinele, un dialog uneori zbuciumat, alteori blajin, uneori chemător, alteori încărcat de multiple îndoieli, aşa cum sunt şi trăirile umane.
Emilian Marcu
Cu calităţile sale literar- poetice intrinseci, Elena Mândru se poate mândri cu un debut destul de promiţător pentru viitor, un debut de care poezia actuală are absolută nevoie.
Mihai Păstrăguş