Reprezentanții PNL critică Guvernul că viitoarea autostradă Iași – Târgu Mureș va fi realizată ”pe bucăți” și nu integral, așa cum își doresc cei mai mulți dintre locuitorii regiunii Moldovei, afirmând că, prin acest lucru, PSD demonstrează, încă o dată, ”disprețul” față de locuitorii acestei zone. ”Guvernul Ponta și PSD au decis, prin Masterplanul General de Transport (MPGT) prezentat marți, 13 ianuarie, că Moldova nu va avea o autostradă care să o lege de Transilvania și de Europa. Avem încă o confirmare a dispreţului Guvernului Ponta faţă de regiunea de Nord-Est. Problema majoră a autostrăzii Moldova – Transilvania nu este segmentul Ungheni – Iaşi -Târgu-Neamț. Problema majoră, de secole, este traversarea Carpaţilor Orientali dinspre Europa. Realizarea unei autostrăzi care să traverseze Carpaţii este condiţia obligatorie pentru a scoate Moldova din izolare şi sărăcie”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL, semnat de Cristian Adomniței, președintele PNL Iași, vicepreședinte la nivel național al acestei formațiuni poliitce. ”Este adevărat că preţurile per km de tronson montan ale unei autostrăzi sunt mai mari decât cele ale km de autostradă care trece prin podiş sau câmpie. Însă Victor Ponta nu poate să se debaraseze de această viziune îngustă şi păguboasă de a căuta să raporteze mulţi kilometri de autostradă, în loc să fie preocupat de realizarea celor cu adevărat necesari, care unesc cu adevărat regiunile României”, se mai afirmă în document. ”Ieșenii, moldovenii și românii trebuie să știe că, în conformitate cu actualul Master Plan General de Transport, documentul strategic care planifică realizarea infrastructurii pe următorii șapte ani, Moldova NU va fi legată de restul țării printr-o autostradă”, subliniază Cristian Adomniței. Acesta a anunțat că va cere Biroului Politic Naţional al PNL să ia decizia de a nu semna un acord politic pentru următorii zece ani privind insfrastructura de transport a României, dacă acesta nu va include realizarea, cu prioritate, a tronsonului de autostradă care să traverseze Munţii Carpaţi (Tg. Neamţ – Tg. Mureş). ”De asemenea, cer tuturor parlamentarilor din regiunea Moldovei să NU voteze în Parlament Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind aprobarea MasterPlanului General de Transport al României în forma actuală, care nu include o autostradă care să traverseze Carpaţii Orientali”, a spus, în încheiere, Adomniței.
Gheorghe Nichita: ”Lucrările la autostrada Iași – Târgu Mureș vor începe în acest an”
Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș va fi proiectată în anul 2015, urmând ca licitația pentru desemnarea firmei care urmează să execute lucrările să fie făcută tot în cursul acestui an”, a anunțat marți, 13 ianuarie, într-o conferință de presă, primarul Iașului, Gheorghe Nichita. În urma discuțiilor pe care acesta le-a avut, la începutul acestei săptămâni, la București, cu reprezentanții Guvernului (primul ministru Victor Ponta, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, și ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov), șeful municipalității ieșene a primit asigurări că Executivul va asigura și sursele financiare pentru derularea acestei investiții. ”Se va proiecta în aceeași perioadă, tot ca autostradă, tronsonul Târgu Neamț – Ditrău – Târgu Mureș. După ce se va proiecta acest tronson de drum se vor căuta surse de finanțare pentru realizarea unui drum expres, în primă fază, respectiv pentru autostradă, în faza a doua. Pe data de 22 ianuarie, la Iași vor fi prezenți ministrul Transporturilor, Ioan Rus, și cel al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, pentru a discuta despre proiectele Iașului, inclusiv despre Spitalul de Urgențe”, a anunțat primarul Gheorghe Nichita. Edilul a precizat că autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș va fi inclusă în Master Planul de infrastructură rutieră a României pentru perioada 2014-2020. Construcţia autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş va costa, potrivit estimărilor specialiştilor, aproximativ nouă miliarde de euro. Potrivit proiectului, lungimea totală a autostrăzii va fi de 320 de kilometri. Autostrada va fi împărţită în trei tronsoane. Ea ar urma să pornească din apropierea oraşului Târgu Mureş, va trece prin judeţul Harghita, prin zona Ditrău, va intra apoi în judeţul Neamţ, pe la Poiana Largului şi îşi va continua traseul prin Târgu Neamţ, dupa care va intra în judeţul Iaşi, pe la Paşcani, după care va face legătura cu localitatea Ungheni, prin Târgu Frumos şi Iaşi.