Dublă lansare editorială la Iași: ”Oameni sărmani” și ”Metafora neputinței”

dubla-lansare

Vineri, 16 ianuarie, de la ora 17.00, la Libraria-Cafenea Tafrali, din incinta corpului A al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va avea loc lansarea volumelor ”Oameni sărmani”, de F.M. Dostoievski (Editura Polirom, 2014), și ”Metafora neființei”, de Efim Bersin (Editura ”Opera Magna”, 2014), în prezența traducătoarei celor două volume, Livia Cotorcea. Invitați vor fi Noemi Bohmer, Leonte Ivanov și Bogdan Crețu.  Livia Cotorcea  este profesor consultant la Catedra de Slavistică ”Petru Caraman” a Facultății de Litere a Universității  ”Alexandru Ioan Cuza” Iași. A publicat sute de studii critice, articole și eseuri despre cultura rusă. A tradus din operele unor autori, precum Evgheni Zamiatin, Mark Aldanov, Vladimir Nabokov, Osip Mandelstam, Anna Ahmatova, F.M. Dostoievski. A debutat cu volumul ”Lirica lui Lermontov – Consideratii tematico-structurale” (Ed. ”Junimea”, 1983). Alte cărți publicate: ”Terminologie poetică și retorică” (Editura Univ. ”Al.I. Cuza”, 1994), ”Căutând desăvârșirea: studii și articole” (Editura ”Opera Magna”, 2006). Face parte din colectivul de redacție al revistei ”Romanoslavica”. Este membru al Societății Filologice din România, al Societății internaționale a slaviștilor, al Societății internaționale a rusiștilor și al Societății ”F.M. Dostoievski” din România. A fost nominalizată la Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2011, pentru traducerea romanului ”Adolescentul”, de F.M. Dostoievski. Volumul de debut al lui F.M. Dostoievski, ”Oameni sărmni”, apărut în 1846, este o carte antologica, marcând o mutație radicală: dupa el, literatura lumii nu va mai fi la fel. Complexitatea și profunzimea acestui roman epistolar îl fac să-și păstreze și astăzi capacitatea de a fascina. Considerat ”primul roman social” din literatura rusă, ”Oameni sărmani” este o satiră a epocii, moravurilor și chiar a literaturii timpului. În centrul poveștii se află inocenta și trista afecțiune dintre un funcționar de rangul cel mai umil, Makar Devuskin, și verișoara sa îndepărtată, tânăra orfană Varvara Dobroselova. Cei doi trăiesc într-o sărăcie lucie și se luptă să supraviețuiască de la o zi la alta, cu speranța unei minuni improbabile. Schimbul de scrisori dintre cei doi dezvăluie, pas cu pas, o întreagă lume, cu frământările ei, prinsă în lupta pentru supraviețuire. Tema gogoliană a omului mărunt, a slujbașului umil, e revalorizată conștient de Dostoievski, făcând din Makar Devuskin unul dintre personajele memorabile ale literaturii universale. F.M. Dostoievski  (1821‑1881) este unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii, operele sale având o influență profundă asupra întregii ficțiuni a secolului XX și bucurându‑se și astăzi de aceeași largă apreciere în rândul cititorilor.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;