Colegiul Național ”Mihai Eminescu” aniversează 150 de ani de existență

colegiul-eminescu

Colegiul Național “Mihai Eminescu “ din Iași sărbătorește în această perioadă ”Zilele școlii”, prilej cu care sunt omagiați atât cei 150 de ani de existență, cât și numele poetului al cărui nume această instituție de învățământ îl poartă. Evenimentul este marcat de numeroase activități cultural educative, care se desfășoară atât în școală, cât și în alte locații (Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, Muzeul “ Mihail Kogălniceanu”, Biblioteca Centrală Universitară, etc.). Manifestările au debutat miercuri, 14 ianuarie, cu o serie de sesiuni de comunicări ale elevilor, concursuri, dezbateri, conferințe și o mult așteptată lansare de carte a profesorului Gheorghe Baciu, avându-i ca invitați speciali pe prof. univ.dr. Florin Platon, de la Universitatea “ Al. I Cuza” și pe prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași. Ziua de joi, 15 ianuarie, a stat sub semnul omagierii poetului Mihai Eminescu, prin recitări din opera sa, dezbateri și ateliere de lucru,dar și prin depuneri de flori la statuia poetului, din Parcul Copou. După amiază, în Sala mare a Teatrului National” Vasile Alecsandri” a avut loc întâlnirea omagială dedicată  împlinirii a 150 de ani de la înființarea școlii, unde au fost prezenți invitați speciali, reprezentanți ai ISJ Iași, ai autorităților locale, dar și fosti  absolvenți, părinți și, firește, actualii profesori și elevi. ”În cea de-a treia zi de sărbătoare, respectiv vineri, 16 ianuarie, în intervalul orar 9.00- 15.00, vor avea loc activități importante la nivelul fiecărei catedre, unele de foarte mare amploare. Menționăm, în acest sens, simpozionul  județean “Lectura în era tehnologiei” la învățământul primar, conferința motivațională și pentru dezvoltare personală, cu participarea extraordinară a academicianului Bogdan C. Simionescu,vicepreședinte al Academiei  Române, dezbaterea cu tema  “Între medicina alopată, homeopatie și medicina tradițională” și concertul “Pe aripile muzicii”, susținut de Ansamblul vocal – instrumental Armonia Lucis (în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, de la ora 18.00)”, a declarat prof. Gabriela Săndulescu, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;