În cadrul şedinţei de joi, 30 august a Consiliului Judeţean (CJ), aleşii locali au aprobat mai multe proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, referitoare la situaţia Aeroportului Internaţional Iaşi. Printre acestea şi proiectul de hotărâre privind necesitatea aprobării realizării a două căi de degajare rapidă (“Bravo” şi “Charlie”), a unei platforme de îmbarcare – debarcare a pasagerilor şi a bagajelor, precum şi a instalaţiilor aferente acestora (balizaj, sisteme de iluminare etc.), în vederea accesării finanţării nerambursabile prin Programul Operaţional Sectorial (POS) de Transport, Axa Prioritară 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport. “Dacă prima parte a modulului I privind modernizarea Aeroportului presupune construcţia unei piste noi, în lungime de 2.400 de metri, şi a unei căi de acces către actualul terminal de pasageri, investiţie în valoare de 50 de milioane de euro, bani pe care sperăm să-i obţinem de la Guvern, prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2013, documentaţia în acest sens fiind deja trimisă de CJ Iaşi Executivului, proiectul de hotărâre pe care l-am aprobat astăzi (joi – n.r.) presupune etapa următoare, respectiv realizarea căilor de defluire a aeronavelor către parcarea nouă dinspre partea de nord a aeroportului, unde urmează să fie construit noul terminal de pasageri, investiţia ridicându-se la 40 de milioane de euro, pe care sperăm să-i obţinem din POS de Transport. În acest mod, începând de astăzi, Iaşul are şi el un proiect oficial pentru a obţine aceşti bani europeni, necesari pentru implementarea celei de-a doua etape de modernitare a aeroportului. În ceea ce priveşte etapa a treia, vom vedea anul viitor, după ce vom angaja licitaţia privind desemnarea constructorului, în ce mod va fi ea finanţată. O altă hotărâre importantă, adoptată în şedinţa de astăzi (joi – n.r.) de consilierii judeţeni, este cea referitoare la aprobarea finanţării studiului de fezabilitate privind realizarea Centrului regional intermodal de transport marfă, care va conecta, în final, Aeroportul Internaţional Iaşi la calea ferată şi la şosea. Sunt foarte fericit pentru faptul că primarul comunei Holboca a fost de acord să ne pună la dispoziţie suprafaţa de teren necesară pentru construcţia acestui centru intermodal, de 20 de hectare, loc în care urmează să se facă, în final, schimbul de containere între avion, calea ferată şi şosea. După finalizarea realizării acestui centru regional intermodal vom putea spune că vom avea un complex de servicii de transport complet la aeroport”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei. Potrivit proiectului tehnic, întocmit de specialişti şi aprobat de plenul CJ, modulul I de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi prevede construcţia unei noi piste, în lungime de 2.400 de metri, a balizajului, a drumnului împrejmuitor şi scurgerea apei pluviale.
Încă un pas înainte pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei