Peste 400 de jandarmi și polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică cu prilejul manifestărilor organizate de Ziua Unirii

unire

Peste 400 de jandarmi, polițiști și pompieri vor asigura sâmbătă, 24 ianuarie, paza și ordinea publică la manifestările care vor fi organizate la Iași, cu prilejul aniversării a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. În ceea ce privește parada militară din Piața Unirii, la aceasta vor participa 540 de militari, din care 400 din cadrul Garnizoanei Iași, dintre care 50 de la Batalionul 151 Infanterie ”Lupii Negri”. Potrivit organizatorilor, la manifestîrile din Piața Unirii vor fi prezenți și 150 de militari din cadrul Regimentului de Gardă și Protocol. La acțiunile programate în Piața Unirii vor fi prezente, de asemenea, cinci ambulanțe, dintre care trei ale SMURD și două aparțnând Serviciului Județean de Ambulanță , la care se adaugă trei autospeciale de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Toate aceste apecte au fost făcute publice vineri, 23 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Prefectură, la care a fost prezent și prefectul județului Iași, Dan Cârlan. În altă ordine de idei, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat dezamăgit de atitudinea unor reprezenți locali ai PNL, care, potrivit prefectului, au întreținut în ultima perioadă ”o stare de spirit neconformă cu bucuria pe care Ziua Unirii ar trebui să o reverse asupra tuturor românilor, indiferent de culoarea lor politică”. ”Ziua Unirii Principatelor Române reprezintă o sărbătoare pentru toți ieșenii și, implicit, pentru toți românii. Sunt extrem de trist, revoltat chiar, după ce am văzut că una dintre instituțiile care ar fi trebuit să contribuie, prin acțiunile sale, la starea de unitate, rezultată din semnificația Zilei Unirii, mă refer aici la PNL, a pregătit în mod progresiv, în ultima săptămână, prin intermediul unor reprezentanți locali ai ai săi, o stare de spirit pentru manifestări incorecte, care să se producă pe 24 ianuarie, totul culminând cu mesajul lansat de președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, co-președintele PNL Iași, prin care acesta acuza public faptul că nu este lăsat să ia cuvântul pe scena amenajată în Piața Unirii”, a declarat prefectul. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, comunicatul de presă semnat de președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, nu este altceva decât ”o diversiune de doi lei”, prin care acesta a încercat să se autovictimizeze. ”Așa după cum convenit la întâlnirea pe care am avut-o la începutul acestei săptămâni, cu reprezentanții tuturor instituțiilor care au atribuțiuni în pregătirea și organizarea acțiunilor din 24 ianuarie, prilejuite de Ziua Unirii, domnul președinte Cristian Adomniței se află pe lista oficialităților care urmează să ia cuvântul pe scena din Piața Unirii, alături de ceilalți reprezentanți ai autorităților locale și centrale”, a precizat Dan Cârlan. În încheiere, prefectul a declarat că, în cazul în care sâmbătă, în Piața Unirii se vor produce incidente cu ocazia manifestărilor ocazionate de aniversarea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, de vină pentru acest lucru vor fi tocmai reprezentanții PNL, cei care în ultima perioadă au întreținut prin declarațiile și gesturile lor ”o stare de spirit negativă”, menită să perturbe buna desfășurare a acțiunilor programate cu acest prilej de autoritățile locale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;