Proiecte de anvergură inițiate de UMF Iași în acest an

dezbatere

În organizarea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” Iași, în Sala Mare a Primăriei a avut loc vineri, 23 ianuarie, o dezbatere publică având ca temă cele trei proiecte de investiții pe care această instituție urmează să le demareze în acest an. Este vorba despre reabilitarea Pieței Națiunilor, dezvoltarea unui Centru de Abilități Fundamentale ”Grigore T. Popa” și, respectiv, înființarea Centrului de Reabilitare Medicală și Educație Fizică ”1 Decembrie 1918”, proiecte incluse în Strategia de dezvoltare pe termen mediu a UMF Iași, intitulată ”20 pentru 2020”. Potrivit acestei strategii, până în anul 2020, UMF Iași urmează să investească peste 67 de milioane de euro în cadrul unui număr de 20 de proiecte, care au ca scop final atât creșterea calității actului educațional și a celui medical, cât și a imaginii Iașului. Primele trei proeicte, care vor fi finalizate în acest an, se referă la înființarea Centrului de stimulare, destinat medicilor rezidenți și specialiști, în valoare de trei milioane de euro, la care se adaugă Centrul de cercetare avansată, al cincilea de acest fel din Europa. Tot în acest an urmează să fie lansate și cele trei proiecte, care au fost dezbătute în Sala Mare a Primăriei, în prezența autoritîților locale (primarul Gheorghe Nichita, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței) și a specialiștilor (proiectanți, arhitecți, etc.). Potrivit rectorului UMF Iași, Vasile Astărăstoae, valoarea totală a celor trei proiecte se ridică la 22 milioane de euro, supraața totală desfășurată a investițiilor fiind de peste 250.000 de metri pătrați. Cel mai important dintre cele proiecte este cel prin care se urmărește revalorificarea Piaței Națiunii, a cărei suprafață este în prezent de circa 6.000 de metri pătrați, spațiu insuficient exploatat.  Prin acest proiect se dorește valorificarea ansamblului arhitectural al universității, precum și a unei parcări subterane. Valoarea estimată a investiției este de 12 milioane de euro, iat termenul de finalizare de 24 de luni. Vor fi realizate următoarele obiective: spații de parcare subterană – 230 de locuri – distribuite pe două niveluri, spații culturale și sociale, muzeul cu circuit deschis ”Grigore T. Popa”, spații expoziționale, o bibliotecă și o zonă de cafetărie, dotată cu internet wi-fi și pusă la dispoziția studenților pentru studiu și recreere. Dezvoltarea unui Centru de Abilități Fundamentale, al doilea proiect de investiții propus de UMF Iași, reprezintă o componentă esențială în buna formare a viitorilor medici, el constând în construirea unui imobil situate pe strada Sărărie 220 (Complexul ”1 Mai”), pe o suprafață de 5.190 metri pătrați, investiție care se va ridica la valoarea de cinci  milioane de euro, cu o durată de implementare de 12 luni. Cel de-al treilea proiect constă în transformarea actualei Cantinei ”1 Decembrie 1918” în Centru de recuperare medicală și educație fizică. Structura acestui centru, cu o suprafață de 3.150 metri pătrați, va conține și patru săli de sport acoperite; două terenuri descoperite, multifuncționale; pistă de alergare acoperită și un bazin de înot de dimensiune medie (50X25m), o bază clinică de recuperare medicală unde studenții de la specializarea de balneofizeokinetoterapie medicală vor putea desfășura activitățile de studiu practice. Valoarea investiției este de cinci milioane de euro, cu o durată de implementare estimată între 12 și 24 de luni.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;