Proiect național privind rolul tinerilor în consolidarea democrației

tineri

În amfiteatrul Colegiului Tehnic ”Mihail Sturdza” din Iași a avut loc luni, 26 ianuarie, lansarea proiectului național ”Cetățenie Activă prin Participarea Tinerilor”,  conceput pe premisa conform căreia tinerii din România pot şi trebuie să devină principalii actori ai schimbărilor sociale necesare consolidării democraţiei. În acest proiect sunt implicate şcoli din orașele: Turda,  Cluj-Napoca, Zalău, Baia Mare, Oradea, Câmpeni, Alba-Iulia, Petroșani, București, Iași, Pașcani, Miercurea Ciuc, Sighișoara  și Câmpia Turzii. Proiectul ”Cetățenie Activă prin Participarea Tinerilor” oferă cadrul favorabil dezvoltării de instrumente civice pentru tineri, propunându-și, totodată, ca implicarea acestora în exprimarea preocupărilor socio-culturale și identificarea soluțiilor la problemele comunitare descoperite să fie un proces care are în centrul său tinerii cetățeni de mâine. ”Cele trei pachete de training (drepturile omului și ale cetățeanului; construirea campaniilor de advocacy; tehnici de negociere și dezbatere) suplinesc lipsa de informare din domeniul educației civice formale și capacitează tinerii în dezvoltarea și aplicarea unor soluții coerente la problemele pe care le identifică în comunitățile lor. Tinerii vor avea astfel, oportunitatea de a dezvolta competențe transversale care nu sunt oferite în sistemul de educație formală, competențe precum organizarea comunitară, tehnici de negociere și dezbatere, promovarea propriilor idei”, a declarat prof. Irina Zamfirescu,  directorul adjunct al Colegiul Tehnic ”Mihail Sturdza” din Iaşi. Tot luni și tot în amfiteatrul Colegiului Tehnic ”Mihail Sturdza”, peste o sută de elevi ai acestei școli au participat la seminarul  ”Spune NU drogurilor”, organizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al județului Iași, Asociaţia ”Salvaţi Copiii” Iaşi și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;