Tombolă pentru fidelizarea clienților, organizată de ”Termo-Service”

termoservice

Societatea comercială Termo-Service Iaşi, lider naţional în administrarea de imobile, iniţiază o campanie de fidelizare a clienţilor săi, sub titulatura ”TOMBOLA LOCATARULUI”. Perioada de înscriere la tombolă este între 1 februarie și 1 mai 2015, timp în care vor fi afişate trei liste de întreţinere (pentru lunile ianuarie, februarie, martie). La tombolă pot participa toți clienții SC TERMO SERVICE SA, persoane fizice, proprietari sau chiriași în imobilele aparținând municipiului Iași, care fac dovada că au un drept de proprietate, sau un drept de folosință, al unui apartament, din cadrul unui imobil administrat de SC TERMO SERVICE SA. Înscrierea participanților se face de către organizator, în mod automat, ca urmare a efectuării de către participant, pe toată durata derulării tombolei, a unor plăți cumulate în valoare de minim 300 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere pentru un apartament aflat în administrarea Termo-service Iaşi. Vor fi luate în calcul plăţile, indiferent de modalitatea acestora (numerar, card în casierii, online, transfer bancar, etc). Tragerea la sorți va avea loc în data de 4 mai 2015, în direct, la postul de radio „Impact FM” Iași, în cadrul emisiunii ”Good Morning”. Anunțarea câștigătorului se va face atât prin afișare la toate sediile și casieriile organizatorului, cât și prin publicarea pe site-ul  www.termoservice-iasi.ro. Premiul I va conta într-un weekend la munte pentru două persoane, în perioada 15-17 mai 2015, la Hotelul ”Best Western Bucovina”, din Gura Humorului. Premiul al II – lea constă în două bilete la evenimentul artistic al anului 2015 în România, concertul Andre Rieu, de la București, în timp ce premiul al III-a lea va consta într-o o cină romantică pentru două persoane la Restaurantul ”Panoramic” Unirea din Iași.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;