Aflat la Iași, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a vizitat marți, 3 februarie, mai multe unități medicale din municipiu, printre care Spitalul ”Sfântul Spiridon” și Spitalul pentru copii ”Sfânta Maria”. În cadrul vizitei pe care a efectuat-o la cel mai mare spital pentru copii din regiunea Moldovei, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Iași, ministrul Nicolae Bănicioiu a fost informat de către președintele Cristian Adomniței în legătură cu investițiile care urmează să fie realizate în acest an. ”Acest spital pentru noi este cea mai mare problemă dintre toate spitalele pe care le avem în subordine. De doi ani facem proiectele şi planurile. Astăzi avem finalizat inclusiv proiectul tehnic. Suma totală de care am avea nevoie pentru a reabilita complet această instituţie este de 22 milioane de euro. Ar mai trebui cinci milioane de euro pentru a putea construi un corp separat. Acest imobil ar contribui și la numărul de metri pătraţi necesar, conform standardelor europene în vigoare, la câte paturi, respectiv 652, are acest spital”, a spus președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Șeful legislativului județean i-a cerut sprijinul ministrului Sănătății în vederea alocării fondurilor necesare de la bugetul de stat în vederea reabilitării Spitalului pentru copii ”Sfânta Maria”. ”Am dorit ca domnul ministru să vadă cu proprii ochi cum se constituie această sumă de 22 milioane de euro şi cealaltă de cinci milioane de euro, prin faptul că noi construim acel corp de clădire separat şi putem muta succesiv activităţile care sunt pe fiecare etaj pentru a putea repara apoi etaj cu etaj acest spital. Toate celelalte spitale din subordinea Consiliului Judeţean au primit bani doar de la Consiliul Judeţean. Este un proiect care se întinde pe trei ani. Spitalul de Copii este mult prea mare şi prea costisitor doar pentru Consiliul Judeţean şi este pentru prima dată în ultimii trei ani când spitalele din subordinea Consiliului Judeţean primesc bani pentru reabilitarea infrastructurii spitaliceşti de la minister. A fost atât de gravă problema încât a fost nevoie să îl chemăm pe domnul ministru. Domnia sa nici nu a avut nevoie prea multe explicaţii, după ce a văzut s-a lămurit. Sunt convins că domnul ministru şi Ministerul Sănătății se vor ţine de cuvânt şi vor da ceea ce pe vremuri, înainte de descentralizare, era obligaţia Guvernului, adică fondurile necesare reabilitării acestui spital”, a afirmat Cristian Adomniței. ”Acum având de partea noastră şi ministerul şi asigurând o sumă de măcar 20 de milioane de euro din cele 27 milioane de euro necesare proiectului, există perspective reale, durabile, ca proiectul să meargă până la sfârşit. Este cel mai mare spital de copii din Moldova şi unul dintre cele mai mari din ţară şi, cel puţin pe partea de pediatrie, arată cel mai puţin bine. Este momentul ca toţi să-şi dea mâinile şi banii pentru acest proiect să fie alocați”, a mai spus Adomniței. În altă ordine de idei, în cursul după amiezii, ministrul Sănătății s-a întâlnit, la sediul Prefecturii, cu liderii Sindicatului ”Sanitas” din județul Iași, la discuții fiind prezent și primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita. În altă ordine de idei, referindu-se la necesitatea construcției viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, Nicolae Bănicioiu a declarat că lucrările la această importantă investiție vor începe în acest an.
Guvernul va sprijini financiar reabilitarea infrastructurii Spitalului pentru copii ”Sfânta Maria” din Iași
Filed in: Informațía zilei, Sănătate