În perioada 12 – 19 februarie, Centrul Cultural German (CCG) din Iași şi Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” vor fi parteneri într-un proiect internaţional ce constă în cursuri de măiestrie interpretativă în specialitatea pian, susţinute de către maestrul Andreas Henkel, profesor la Conservatorul de Muzică “Heinrich Schütz” din Dresda (Germania), pianist de talie internaţională. Andreas Henkel se va întâlni, astfel, pentru a zecea oară cu profesorii de la Catedra de pian din cadrul Colegiului Naţional de Artă şi cu profesorii de la Universitatea de Arte, cei care de-a lungul anilor au avut bucuria să-i descopere atât latura didactică, în sala de pian, cât şi latura interpretativă, cu prilejul audierii concertelor şi recitalurilor de excepţie susţinute de maestru pe scenele filarmonicii şi Universitătii de Arte “George Enescu”. ”Atât în calitate de pedagog, cât şi în calitate de pianist concertist, Andreas Henkel şi-a câştigat consideraţia elevilor şi a studenţilor pe care i-a îndrumat, precum şi a cadrelor didactice de specialitate, deschizându-le noi orizonturi artistice, prin transmiterea valenţelor europene în interpretarea pianistică. Numeroşi tineri care au beneficiat de-a lungul timpului de îndrumările domnului Andreas Henkel, au cucerit importante premii la concursuri naţionale şi internaţionale, precum şi la olimpiadele liceelor de artă. În semn de preţuire pentru contribuţia esenţială a domnului Andreas Henkel la ridicarea nivelului şcolii interpretative ieşene şi – implicit – româneşti, conducerea Colegiului Naţional de Artă “Octav Băncilă” i-a decernat titlul de Profesor Onorific al Colegiului Naţional de Artã “Octav Bãncilã” – se precizează într-un comunicat de presă al Centrului Cultural German din Iași, semnat de Mădălina Puiu, referent programe culturale al acestei instituții. Agenda pianistului Andreas Henkel cuprinde un recital extraordinar, programat la Sala ”Eduard Caudella” – Casa Balş a Universităţii de Arte “George Enescu”, în data de 12 februarie, ora 19.00, urmând ca începând de joi, 13 februarie, timp de o săptămână, să se desfaşoare cursurile de pian, la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”. Acestea se vor incheia cu un concert de gală, care va avea loc joi, 19 februarie, ora 17.00, la Sala de festivităţi a liceului.