Aeroportul Internațional Iași continuă trendul ascendent în privința traficului de pasageri, înregistrând o nouă creștere, de aceasta dată cu aproape 40% în luna ianuarie 2015, față de ianuarie 2014. Datele statistice ale lunii ianuarie, deși o lună nefavorabilă din punct de vedere comercial și al traficului de pasageri, arată o creștere de aproape 40% a numărului total de pasageri îmbarcați și debarcați la Iași, față de luna ianuarie a anului trecut. ”Numărul de pasageri ce au tranzitat Aeroportul Iași în luna ianuarie este cu adevărat impresionant, raportat la cifrele înregistrate anul trecut și în întreaga istorie a aerogării iețene, de aceea dorim să le mulțumim tuturor celor ce au ales să călătorească prin intermediul nostru. Acum începem cu toții să conștientizăm rolul fundamental al noii piste de aterizare –decolare, al dotărilor cu echipamente ultramoderne și al creșterii categoriei de operare, în condiții de vizibilitate redusă. Începem să înțelegem că viitorul Aeroportului Iași, al comunității noastre locale și regionale, este legat direct de tot ceea ce am făcut ți continuăm să facem aici, pentru binele comunității noastre. Ne dorim ca întreg anul 2015 să cunoască această dinamică extraordinară și vom face tot ce ne stă în putință să reușim, acest lucru fiind posibil prin îmbunătățirea produselor existente în acest moment și prin deschiderea de noi rute spre noi destinații. Anul 2015, alături de anul 2014, cred că va intra în istoria Aeroportului Iași și a întregii comunități ca anii de cotitură spre o dezvoltare durabilă. Aeroportul Iași este, în acest moment, din toate punctele de vedere, aeroportul regional al Moldovei, care în perspectiva imediat următoare va răspunde întrutotul exigențelor pasagerilor regiunii și standardelor de siguranță și securitate aeroportuară”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Iași.
Traficul de pasageri de pe Aeroportul Iași, în creștere cu 40% față de anul trecut
Filed in: Economic, Informațía zilei