Peste 15.700 de ieșeni, vaccinați până acum împotriva gripei

vaccin

De la începutul campaniei de vaccinare antigripală și până în prezent, în județul Iași s-au imunizat 15.749 de persoane. Conform statisticilor, în săptămâna 26.01 – 01.02.2015 s-au administrat 23 de vaccinuri. În funcţie de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează: persoane cu boli cronice (6 luni – 65 ani ) – 11 doze; personal medico–sanitar – cinci doze; persoane peste 65 de ani – șapte doze. Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii (MS) împotriva gripei de sezon se desfășoară prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), sunt vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli renale, diabet zaharat etc, copii şi bătrâni institutionalizaţi precum şi personalul medico-sanitar.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;