Prof.univ.dr. Marin Burlea revine la conducerea Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi

Prof. univ. dr. Marin Burlea a revenit la conducerea Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, cea mai mare unitate medicală de profil din Moldova, acesta înlocuindu-l la conducerea unităţii pe fostul manager, dr. Valentin Munteanu, care şi-a înaintat demisia din funcţie la sfârşitul săptămânii trecute. Dispoziţia prin care prof. univ. dr. Marin Burlea a fost numit în funcţia de manager al Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria” a fost semnată de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei. Schimbarea de la vârful conducerii Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria” survine la numai câteva zile după vizita pe care preşedintele CJ Cristian Adomniţei a făcut-o la această unitate medicală. Cu acest prilej, şeful judeţului s-a interesat de problemele cu care se confruntă în acest moment spitalul şi de dificultăţile întâmpinate în derularea unor proiecte investiţionale. Fostul manger al Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria”, dr. Valentin Munteanu, a infirmat zvonurile potrivit cărora motivul pentru care acesta şi-a înaintat demisia din funcţie l-ar fi reprezentat tocmai concluziile trase de Cristian Adomniţei în vizitei efectuate la spital. “Domnul preşedinte Adomniţei a avut o vizită de lucru absolut normală, nu a avut nicio analiză a managementului”, a spus Munteanu, care se află la conducerea Spitalului Clinic de Copii “Sfânta  Maria” din luna decembrie anul 2009, când l-a înlocuit în funcţie chiar pe prof. univ. dr. Marin Burlea.  La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a ţinut să-i mulţumească fostului manager pentru activitatea pe care acesta a depus-o în fruntea spitalului. Imediat după instalarea în funcţia de manager al Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria”, prof. univ. dr. Marin Burlea a declarat că prioritatea sa numărul unu în perioada următoare o reprezintă echilibrarea situaţiei financiare a unităţii, care în acest moment înregistrează un deficit îngrijorător. De asemenea, a mai spus noul manager, o altă prioritate o reprezintă redeschiderea cantinei spitalului, dată în folosinţă în timpul ultimului său mandat la conducerea instituţiei. Prof. univ. dr. Marin Burlea a mai îndeplinit funcţia de director al Spitalului Clinic de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi în perioada 1990-1997 şi 2001-2009. Marin Burlea este preşedintele Societăţii Române de Pediatrie şi membru al mai multor societăţi medicale, printre care Societatea de Medici şi Naturalisti – Secţia Pediatrie,  Societatea Română de Genetică Medicală, Societatea Româna de Gastroenterologie şi Endoscopie Digestivă, Societatea Româna de Imunologie etc.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;