Echipa de futsal CSMS Iași a obținut luni, 23 februarie, prima victorie pe teren propriu în actuala ediție de campionat, după ce a trecut cu scorul de 20-3 (9-1) de formația Progresul Focșani, una dintre codașele clasamentului. Meciul disputat în Sala Polivalentă, în cadrul etapei a 18-a a campionatului, nu a avut, practic, istoric, gazdele dominând categoric o dispută evident total dezechilibrată. Pentru ieșeni au înscris Cataramă (opt goluri), Pisică (4), Despan (4), Guțu (2), Pricop (1) și Toni (1). Cu această ocazie, în trupa pregătită de Nelu Stancea au debutat și noile ”achiziții” din această iarnă, portarul Burdușa (goal keep-erul naționalei de futsal a Republicii Moldova) și spaniolii Abel și Toni, aduși de la FC Barcelona, ultimul reușind și un gol în tricoul noii sale echipe. CSMS Iași a evoluat în formula: Marius Chiriac – Radu Pisică, Narcis Cataramă, Valentin Pricop, Jodas Vives Antoni (Toni), pe parcursul meciului mai intrând în teren portarul Serghei Burduja, Ioan Grigoraş, Radu Guţu, Victor Mandea, Andrei Despan, Garriga Mora Abel (Abel) și Gabriel Pascu. În celelalte partide disputate în cadrul etapei a 18-a a Ligii I de futsal, disputate la sfârșitul săptămânii trecute, s-au înregistrat următoarele rezultate: United Galaţi – Muncitorul Reşiţa 10-5, Dunărea Călăraşi – Spicom Sfântu Gheorghe 1-1, KSE Târgu Secuiesc – Autobergamo Deva 1-4 (0-1), City’us Târgu Mureş – Clujana Cluj-Napoca 10-0 (7-0), în timp ce FK Odorheiu Secuiesc a a stat. În clasament: 1. Autobergamo Deva – 43 p, 2. FK Oderheiu Secuiesc – 37 p, 3. United Galați – 37 p, 4. City’us Târgu Mureș – 36 p, 5. Spicom Sfântu Gheorghe – 33 p, 6. Dunărea Călărași – 21 p, 7. CSMS Iași – 18 p, 8. KSE Târgu Secuiesc – 16 p, 9. Muncitorul Reșița – 16 p, 10. Progresul Focșani – 3 p, 11. Clujana Cluj – 3 p. În etapa viitoare, care se disputa în perioada 28 februarie-2 martie, CSMS Iași va evolua în deplasare, în compania formației Spicom Sfântu Gheorghe.