Campania de plantare a teilor în oraș va continua și în acest an

tei

Campania de plantare a teilor din municipiu Iași, începută anul trecut, va continua și în acest, anunță reprezentanții municipalității ieșene. ”Din toamna lui 2014, în municipiul Iași a pornit campania de plantare a 10.000 tei. În sezonul de plantare din toamna lui 2014, s-au plantat 3.102 tei. Toți arborii nou plantați au diametre cuprinse între 5 și 12 cm, în vârstă de 6, 7 sau chiar 8 ani. Arborii sunt scoși din pepiniera proprie cu ajutorul unui utilaj special, care permite relocarea arborilor de talie mare. Sunt plantați arbori mari (6, 7, 8 ani), tocmai pentru a scurta intervalul de timp până se atinge nivelul de vegetație. Arborii uscați sau bolnavi din municipiul Iași sunt înlocuiți la cererea cetățenilor, asociaţiilor de proprietari, persoane juridice, instituţii, societăţi comerciale sau dacă se pune în pericol integritatea fizică a trecătorilor. Arborii uscați sunt înlocuiți cu puieți din aceeași specie”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Potrivit documentului, până în prezent s-au plantat tei în 48 de zone ale municipiului Iași, pe mai multe străzi (Aleea Grigore Ghica Vodă – 244 tei, Bulevardul Carol I – șase tei, Grădina Copou – 208 tei, Parcul Expoziției – 61 tei, Parcul Tineretului – 13 tei, Parcul Berthelot – 11 tei, Strada Toma Cozma – 45 tei, Strada Lascăr Catargi – 15 tei. Oficialii municipalității susțin că fiecare caz în parte este analizat de Comisia de Ordonare a Vegetației, din care fac parte atât reprezentanții Primăriei, cât și reprezentanții Academiei Române, Agenției de Protecția Mediului, Ocolului Silvic Iași, Grădinii Botanice Iași și ai Universității Agronomice ”Ion Ionescu de la Brad”, plantările de tei urmând să reînceapă imediat ce temperaturile vor permite acest lucru.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;