Un nou proiect european, destinat incluziunii sociale a tinerilor, finalizat la Iași

proiect

Asociația ”Kasta Morrely” anunță încheierea proiectului ”Cultural diversity for Social inclusion”, finanțat de Uniunea Europeană (UE). Proiectul a abordat o propunere creativă, de atragere a tinerilor cu oportunități reduse spre implicarea în activități culturale, pentru a contribui la dezvoltarea și incluziunea lor socială. Acțiunea centrală a fost un training internațional, desfășurat în Iași, în perioada 3 – 12 decembrie 2014, cu participarea a 28 de lucrători și lideri de tineret din Albania, Armenia, Croația, Grecia, Italia, Macedonia, Portugalia, România, Turcia, Ucraina. ”Activitățile trainingului s-au bazat pe metode ale educației non formale, vizite de studiu și prelegeri susținute de experți, asigurând participanților internaționali un proces de învățare bazat pe dezvoltarea aplicativă a competențelor și schimbul de bune practici. Dintre temele abordate în activități exemplificăm: tineri cu oportunități reduse, diversitate culturală, planificare strategică, management organizațional, diferențe culturale, sociale și lingvistice în spațiul european, dezvoltarea de competențe, programul Erasmus+, iar dintre rezultatele proiectului enumerăm: recunoașterea rezultatelor de învățare prin oferirea de Certificate Youthpass – generate de Comisia Europeană, 28 de lucrători de tineret, formați pentru a acționa prin activități culturale pentru includerea socială a tinerilor cu oportunități reduse, întocmirea unei strategii organizaționale de includere a tinerilor cu oportunități reduse prin activități culturale, dezvoltarea parteneriatului între ONG-urile promotoare, crearea unor produse vizuale pentru promovare și diseminarea rezultatelor de învățare”, a declarat Ana Hrițcu, președintele executiv al Asociației ”Kasta Morrely”, coordonatoarea proiectului.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;