5:32 pm - Wednesday November 25, 4476

Sesiune de internship, destinată studenților interesați de activitatea administrației publice locale

primaria-iasi

Primăria municipiului Iaşi a încheiat la sfârșitul acestei săptămâni prima sesiune de internship, destinată studenţilor interesaţi de activitatea administraţiei publice locale. Prima serie de cursanți a început sesiunea de internship luni, 23 februarie, o primă prezentare a administraţiei locale fiind făcută de viceprimarul Mihai Chirica. Studenţii s-au întâlnit cu şefii de departamente din cadrul Primăriei şi au aflat mecanismele interne ale instituţiei ce conduce oraşul. Timp de o săptămână, primii 13 studenţi înscrişi în proiect vor participa la vizite în teren la direcţiile, societăţile subordonate, furnizorii de utilităţi, dar şi pe şantierele proiectelor europene importante. De asemenea, se va forma un grup de lucru din studenţi şi reprezentanţi ai Primăriei, pentru dezbaterea unor proiecte şi găsirea unor soluţii şi iniţiative de dezvoltare. La finalul perioadei de internship, studenţii vor primi certificate de participare şi adeverinţe de voluntariat. Programul de internship va continua pe parcursul întregului an, timp de o săptămână, în fiecare lună. Fiecare serie va fi formată din 15 – 20 de studenţi. Programul este deschis tuturor tinerilor care studiază în Iaşi, indiferent de specializare, în vederea creării unor grupuri multidisciplinare. Participanţii la internship au ocazia să cunoască procesele administrative şi practice ale serviciilor municipalităţii, modul de implementare a proiectelor europene, funcţionarea Consiliului Local.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;