Până pe data de 2 martie, la prânz, în județul Iași erau înscriși 4.220 de copii în clasa pregătitoare, acțiunea urmând să fie finalizată până pe 6 martie. Potrivit planului de învățământ, elaborat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), în anul școlar 2015-2016, în județul Iași au fost propuse 392 de clase pregătitoare, dintre care 124 în mediul urban (3.651 locuri) și 268 în mediul rural (4.947 locuri). Potrivit unui Ordin al ministrului Educației, fiecare unitate de învăţământ are obligația de a afișa circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate. Camelia Gavrilă, șefa învățământului preuniversitar ieșean, face apel la părinți să-și înscrie copiii la unitățile cele mai apropiate de domiciliu. “Fac un apel la părinți să nu meargă doar către unitățile foarte solicitate și să se îndrepte și spre cele aflate în apropierea domiciliului. Din păcate, încă nu sunt prevederi clare legate de situațiile în care unii își fac viză de flotant, special pentru a-și putea înscrie micuții la școlile dorite. Oricum, noi ne gândim la o reașezare a circumscripțiilor școlare”, a precizat Camelia Gavrilă.
Peste 4.200 de copii au fost înscriși, până acum, în județul Iași, în clasa pregătitoare
Filed in: Educație, Informațía zilei