Deputata PSD de Iași Cristina Nichita anunță organizarea joi, 5 martie, la ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) a celei de-a III-a ediții a Galei ”Modele Feminine”, eveniment dedicat promovării femeilor de succes. ”Observ în jurul meu din ce în ce mai multe femei minunate și demne de urmat: fie au o carieră strălucită, fie au o familie în care ele, ca mame, și-au educat bine copiii, fie prin bunătatea inimilor lor, au schimbat destine. Atributele feminine sunt, prin excelență, delicatețea, sensibilitatea, gingășia, spiritul de sacrificiu și rezistența fizică și psihică. Vreau să le omagiez pe reprezentantele sexului frumos, atât pentru înfățișarea lor, cât și pentru comorile lor sufletești. Ele sunt niște exemple demne de a fi urmate. Gala Modele Feminine este proiectul meu de suflet, ce a luat naştere din dorinţa de a promova valorile şi de a recunoaşte meritele femeilor devenite surse de inspiraţie pentru cei din jur. Pentru al treilea an consecutiv, voi premia modelele care au demonstrat că pot atinge idealul în diferite domenii de activitate: Mamă, Cadru Didactic, Medic, Pensionară, Antreprenoare, Femeia Romă, Mediul Academic, Ambasadoare a Iașilor, Cea mai activă voluntară a comunității ieșene și un premiu special, oferit unei tinere ce aspiră să devină femeia puternică și gingașă de mâine. Ele sunt femei care au reuşit să provoace succesul, care au reușit să lupte pentru idealul lor şi, mai ales, sunt femei care pot reprezenta o sursă de inspiraţie pentru fiecare dintre noi. Avem, astfel, o nouă motivație: aceea de a ne alege modelele din imediata noastră apropiere, nu din revistele glossy or de la TV”, declară Cristina Nichita. Potrivit acesteia, Gala ”Modele Feminine” este evenimentul unde se vor regăsi toate ingredientele necesare unei seri deosebite: flori, poezie, muzică live, momente speciale, o prezentare de modă şi invitați speciali.