Audiențe ale primarului Gheorghe Nichita în cartierul Nicolina

audiente

Primarul Gheorghe Nichita a continuat în această săptămână seria întâlnirilor cu ieșenii, șeful municipalității fiind prezent miercuri, 4 martie, în mijlocul locuitorilor din cartierul Nicolina. O bună parte dintre solicitările cetăţenilor din acest cartier s-au concentrat pe problemele care ţin de confortul citadin. ”Spre exemplu, locuitorii din zonă şi-au exprimat dorinţa ca str. Văleni să fie asfaltată, la fel şi trotuarele de pe str. Petru Şchiopu. De asemenea, cetăţenii au cerut îmbunătăţirea condiţiilor de locuit la blocurile din zona străzii Decebal, în sensul asigurării iluminatului public şi furnizării de utilităţi în condiţii optime. A mai fost solicitată amenajarea de noi locuri de parcare pe Şos. Nicolina, pe un sector cuprins între blocurile 1005 şi 1009, dar şi găsirea unor amplasamente potrivite pentru construirea unui parc de joacă pentru copii în cartierul Galata”, precizează Biroul de presă al Primăriei. Din discuţiile purtate cu cetăţenii, a reieşit necesitatea intensificării verificărilor în teren ale agenţilor Poliţiei Locale. ”În ceea ce priveşte asigurarea unei salubrizări eficiente, a fost ridicată problema montării de coşuri de gunoi în zona dintre Piaţa Nicolina şi Kaufland Nicolina. A existat şi un caz particular, în care a fost semnalat faptul că un locatar şi-a construit o mansardă fără a avea autorizaţie, aceasta având deficienţe tehnice, în sensul lipsei burlanelor care face ca apa să se înfiltreze în trotuar, afectându-i astfel structura şi făcându-l impracticabil”, se precizează în comunicatul municipalității. Alte doleanţe ale cetăţenilor din Nicolina au privit necesitatea unei mai bune salubrizări a esplanadei Nicolina, refacerea spaţiilor verzi de pe str. Minervei, dar şi luarea de măsuri pentru împiedicarea distrugerii mobilierului urban de către persoanele certate cu normele convieţuirii publice. Toate propunerile şi sugestiile cetăţenilor din cartierul Nicolina au fost consemnate de primarul Gheorghe Nichita, acesta asigurându-i pe toţi cei prezenţi că, în măsura în care aspectele sesizate vor avea soluţii de rezolvare, acestea se vor aplica în scurt timp.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;