41 de copii aflați în grija Fundației ”HECUBA” au adus ”Dansul primăverii” la Centrul Rezidențial pentru Mame și Copii Aflați în Dificultate, din strada Sărăriei, nr. 143, în cadrul unei serbări organizate cu ocazia zilei de 8 Martie. Copiii preșcolari din familii monoparentale au oferit prin dansuri, cântece și poezii, un moment emoționant, de apreciere pentru mamele lor aflate în situații dificile. De asemenea, cei mici au confecționat ei înșiși cadouri, pe care le-au oferit mamelor la finalul serbării. ”Serbarea de astăzi mi-a plăcut foarte mult. Cred că este minunat că toți acești copii învață lucruri noi de la an la an și că pot avea o copilărie normală, o copilărie fericită. Mulțumesc mult doamnelor educatoare și tuturor celor de la Fundația Hecuba”, a spus o tânără mămică de 23 de ani. În prezent, în cadrul Fundației ”HECUBA” sunt sprijinite 94 de mame singure, victime ale violenței domestice și în situații financiare dificile. Copiii acestora primesc îngrijire și educație adecvată în cadrul Centrului de Servicii pentru Mamă și Copil HECUBA (creșă și grădiniță), a precizat Florina Emacu, directorul Fundației ”HECUBA” Iași.
Spectacol oferit de copiii din cadrul Fundației ”HECUBA” mamelor aflate în situații dificile
Written by admin_ |
March 9, 2015
|
Comments Off on Spectacol oferit de copiii din cadrul Fundației ”HECUBA” mamelor aflate în situații dificile
Filed in: Educație