Casa Corpului Didactic (CCD) “Spiru Haret” din Iași organizează în perioada 11-16 martie cea de-a doua intâlnire de proiect Comenius Regio “Let’s Share Our Problems” România-Turcia, finanţat prin Programul Sectorial ”Comenius”, în cadrul Programului ”Lifelong Learning”. Proiectul, derulat pe o perioadă de doi ani, in intervalul 2013-2015, are ca obiectiv principal dezvoltarea competenţelor profesorilor şi a consilierilor şcolari în abordarea copiilor cu probleme în familie. ”Prioritățile parteneriatului România -Turcia vizează coordonarea profesorilor diriginţi şi a consilierilor şcolari în rezolvarea problemelor pe care le au elevii proveniţi din familii monoparentale şi elevii ai căror părinţi lucrează în străinătate, creşterea competenţelor profesorilor şi a consilierilor şcolari în ceea ce priveşte rezolvarea şi administrarea problemelor elevilor de gimnaziu şi liceu, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani, care trăiesc separat de familiile lor, precum și abilitarea consilierilor şcolari prin parcurgerea de cursuri de formare în vederea soluţionării/ameliorării problemelor pe care le au elevii”, a declarat Mihaela Șalariu, profesor metodist la CCD Iași. Reuniunea partenerilor din cadrul proiectului “Let’s Share Our Problems” va acea loc joi, 12 martie, la Casa Corpului Didactic “Spiru Haret”, începând cu ora 10.00, prilej cu care membrii delegației din Turcia împreună cu partenerii români vor prezenta atât activitățile derulate în școlile implicate, cât și rezultatele obținute în urma parcurgerii etapelor proiectului.
Întâlnire de lucru în cadrul proiectului Comenius Regio, la Casa Corpului Didactic
Filed in: Educație