În perioada 11-25 martie, la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Iași primește vizita unui număr de 20 de elevi și două cadre didactice de la Liceo Statale Enrico Boggio Lera, din Catania (Italia), în cadrul Parteneriatului Școlar Bilateral Comenius Bilateral ALPHA Pupils-Active Learning of Professional High key-competences Aauired by pupils, 13-PLB-28-IS-RO-IT, coordonat de prof. dr. Tamara Slătineanu și prof. Angelo Rapisarda. Vizita se înscrie în calendarul de evenimente al acestui parteneriat, ce are ca obiectiv principal învățarea activă a elevilor pentru dobândirea competențelor-cheie de nivel înalt, în domenii aplicative ale nanotehnologiilor și nanoștiințelor. Activitățile, stabilite de comun acord între parteneri pentru această perioadă, constau în asistențe la orele de curs, sesiune de comunicări, workshopuri științifice, traininguri pe teme de leadership şi team building, vizitarea unor obiective turistice și instituții de culturale, finalizarea produselor proiectului. Toate acestea sunt menite să îmbine preocupările științifice ale elevilor, care vor lucra în echipe, cu o atmosferă relaxantă în mediul ieşean cultural. Produsele finale, realizate în urma colaborării din perioada 2013-2015, ale școlilor partenere în acest proiect se referă la publicarea unor articole în revista ”European Pupils Magazine”, revista trilingvă a proiectului, realizarea unei pagini web, realizarea de DVD-uri cu album foto și video.
Parteneriat în cadrul proiectului Comenius, la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași
Filed in: Educație