Penicilina Iași a debutat cu stângul în play-out-ul Diviziei A1 la volei feminin, având doar șanse teoretice de a se salva de la retrogradare, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a pierdut, pe teren propriu, primele două întâlniri cu SCM Universitatea Craiova, din cadrul turneului 9-12, la care participă echipele care la sfârșitul sezonului regulat s-au clasat pe ultimele patru locuri ale clasamentului. Sâmbătă, în prima zi a turneului, gazdele au pierdut cu scorul de 2-3 (25-19, 25-14, 23-25, 16-25, 15-17), în timp ce duminică, în cel de-al doilea joc, chimistele au fost învinse și mai categoric, cu scorul de 1-3 (25-21, 17-25, 25-27, 18-25). Întâlnirea dintre Penicilina Iași și SCM Universitatea Craiova (echipe clasate pe locurile 10 și, respectiv, 11 la finalul sezonului regulat), se dispută după sistemul ”trei din cinci”, cu primele două jocuri disputate pe terenul echipei mai bine clasate. După partidele de la Iași, Penicilina va juca următoarele două meciuri la Craiova. În cazul în care scorul după aceste întâlniri va fi egal (2-2), partida decisivă se va disputa joi, 2 aprilie, la Iași. Primul meci de la Craiova este programat sâmbătă, 28 martie, cea de-a doua partidă urmând să se joace, doar dacă este necesar (în cazul în care scorul va fi de 2-1 pentru una dintre formații), o zi mai târziu, respectiv duminică, 29 martie.