Arhiepiscopia Iașilor, prin Centrul Cultural Misionar ”Doxologia”, și Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” organizează marți, 31 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18.00, un concert pascal, la care intrarea va fi liberă. Este vorba de fresca muzicală sacră ”În vremea aceea…”, o transpunere în scenă realizată de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu secţia ”Artă Sacră” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii ”Ovidius” din Constanţa.
Spectacolul în nouă tablouri a fost compus de Pr. Ion Popescu Runcu, inițial ca un oratoriu pentru soliști, cor bărbătesc și pian. Ulterior, compozitorul Constantin Arvinte a regândit opera pentru a putea fi interpretată cu orchestră simfonică. În prezent, concertul beneficiază de aportul a peste 70 de artiști (soliști, coriști și membri ai orchestrei), sub bagheta dirijorului arhimandrit Ion Iulian Dumitru, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. ”Fresca muzicală sacră este o transpunere pe note muzicale a mesajului evanghelic ce ilustrează patimile lui Iisus, începând cu momentul aducerii Sale în faţa lui Pilat și continuând cu momentul morţii şi cel al Învierii”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor. Concertul ”În vremea aceea…” este susţinut de Corala ”Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, prima și singura instituție muzicală care a pus în scenă acest spectacol, după moartea compozitorului. Vor interpreta soliştii: Alexandru Chiriac, Gabriela Dobre, arhimandrit VartolomeuTrofin, arhimandrit Adrian Ioan Clinciu, diacon Florian Popa, Mădălin Băldău, Ionuţ Cristinel Boancheş, precum și arhimandriţi: Mihai Urzicana, Corneliu Chivu şi Doru Emanuel Pantazi.