La sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), din Piatra Neamț, s-a desfășurat miercuri, 25 martie, concursul pentru ocuparea postului vacant de director general al acestei instituții. Pentru acest concurs au fost depuse două dosare de candidatură, cel al lui Vasile Asandei și, respectiv, al lui Radu Lucian Stoide. Comisia de concurs a fos compusă din președinții celor șase consilii județene din cadrul Regiunii de Nord-Est (Cristian Adomniței – CJ Iași, Constantin Iacoban – CJ Neamț, Dragoș Benea – CJ Bacău, Gheorghe Sorescu – CJ Botoșani, Cătălin Nechifor – CJ Suceava și Dumitru Buzatu – CJ Vaslui). Membrii comisiei de concurs, împreună cu secretarul comisiei, au verificat anterior, conform regulamentului de concurs, dosarele depuse şi au stabilit că Radu Lucian Stoide nu are dosarul complet întocmit. ”Candidatului i s-a adus la cunoștință acest aspect și i s-a pus în vedere ca, până cel târziu la data desfășurării concursului de angajare, să-și completeze dosarul cu documentele solicitate. Domnul Stoide Radu Lucian nu și-a completat dosarul de participare la concurs și nici nu s-a prezentat la examen. În aceste condiții, comisia nu a validat participarea la concurs a domnului Stoide Radu Lucian”, se precizează într-un comunicat de presă al ADRNE. Examenul s-a derulat pe parcursul a două ore și a constat în analiza CV-ului, susținerea proiectului de management și interviu din tematica și bibliografia de concurs. După desfășurarea tuturor probelor, comisia de concurs a deliberat și l-a declarat admis pe Vasile Asandei. Acesta este licențiat în științe juridice al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept, și are un masterat în medierea conflictelor în drept, la Universitatea ”Titu Maiorescu” din București. Vasile Asandei este angajat al ADRNE din anul 2001 și este membru al echipei de management, în calitate de Director al Direcției Juridic și Resurse Umane, din anul 2004. În cadrul întâlnirii de miercuri, de la Piatra Neamț, s-a stabilit ca pe 22 aprilie să aibă loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prilej cu care comisia de concurs va înainta propunerea de numire în funcţia de Director general al ADR Nord-Est a lui Vasile Asandei. De asemenea, președinții celor șase consilii județene au agreat dezvoltarea unei structuri regionale dedicate activității de promovare a regiunii, care va funcționa în cadrul ADR Nord-Est, și va beneficia de alocarea unor resurse financiare corespunzătoare pentru aceasta. Postul de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a rămas vacant, după ce fostul șef al acestei instituții, Constantin Apostol, a fost condamnat definitiv de instanța de judecată, în luna februarie 2015, la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de folosire de acte false şi declaraţii incomplete.
Vasile Asandei este noul director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est
Filed in: Economic, Informațía zilei