Arcadia oferă servicii medicale gratuite pentru pensionari

Arcadia a lansat primul său program de sprijin pentru pensionarii cu venituri scăzute, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa servicii medicale gratuite în cea mai mare rețea privată de sănătate din Moldova.

Până la sfârșitul anului 2012, pensionarii cu venituri lunare sub 1000 de lei pot accesa servicii medicale gratuite în policlinicile Arcadia. Programul de facilități a fost lansat la începutul lunii septembrie sub sloganul „Sănătate la orice vârstă”, și face parte dintre inițiativele de responsabilitate socială ale grupului Arcadia.

„Avem deja mai bine de un an de când derulăm un amplu proces de facilitare a accesului populației la serviciile noastre de sănătate, considerând că orice persoană are dreptul să se bucure de combinația ideală, specifică medicii private, dintre performanță medicală, confort și atenție deplină atunci când devine pacient. De această dată, ne concentrăm atenția asupra pensionarilor cu venituri scăzute, care au cele mai mari nevoi de sănătate și cele mai puține șanse să și le asigure în mod corespunzător. Noi credem că, dacă ar exista mai multe inițiative de acest gen, vârsta a treia nu ar mai fi percepută la noi drept etapa dureroasă a neputințelor sau a umilințelor. Actualul program este practic contribuția noastră în această direcție, a îmbunătățirii calității vieții și asistenței medicale pentru populația vârstnică”, declară Dan Fiterman, director general Arcadia, referindu-se la felul în care a luat naștere această inițiativă.

Programul „Sănătate la orice vârstă” oferă pensionarilor acces gratuit la pachete de servicii în cinci dintre cele mai solicitate specialități medicale: recuperare medicală, oftalmologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie. Fiecare pachet include o consultație de specialitate și una sau mai multe investigații specifice, fiind astfel conceput încât să permită evaluarea pacientului și formularea diagnosticului.

Directorul medical Arcadia, dr. Sorin Nistor, precizează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru accesul în program: „Serviciile gratuite din programul «Sănătate la orice vârstă» sunt oferite pentru un număr maxim de 50 de pacienți pe lună, programarea acestora realizându-se în ordinea solicitărilor, iar solicitările se primesc la serviciul Call Center, la numărul 0232 920. Când se prezintă pentru consultație, pacienții  trebuie să prezinte un bilet de trimitere prin CAS de la medicul de familie, pentru specialitatea solicitată, și de asemenea o copie după ultimul cupon de pensie, pentru a dovedi că se încadrează în plafonul stabilit de noi, de 1000 lei/lună. Fiecare persoană eligibilă poate accesa un singur pachet medical gratuit într-o lună calendaristică. Încercăm astfel să satisfacem cât mai multe cereri și cât mai mulți pacienți vârstnici cu venituri modeste să se bucure de facilitățile create. În funcție de rezultatele campaniei și de nivelul solicitărilor, avem în vedere și prelungirea programului de gratuități pentru pensionari după ianuarie 2013, și completarea lui cu servicii în alte specialități de interes pentru vârsta a treia.”

Lista completă și componența pachetelor medicale gratuite din programul „Sănătate la orice vârstă” se află postate pe site-ul rețelei Arcadia, www.arcadiamedical.ro, și pot fi consultate de asemenea la sediile și recepțiile Arcadia.

Grupul Arcadia include în prezent două spitale, două policlinici și un centru de imagistică medicală și a împlinit în această vară doi ani de activitate, fiind cel mai mare furnizor privat de servicii medicale multidisciplinare în regiunea Moldovei. Peste 100.000 de pacienți unici au accesat serviciile de sănătate Arcadia de la inaugurarea rețelei și până în prezent.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;