Asociaţia ”Salvaţi Copiii” Iaşi, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a organizat în perioada 31 martie – 3 aprilie, în cadrul proiectului ”Schimbări mici, diferențe MARI!”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă, cursul de formare ”Marketing social, imagine și fundraising”, ai cărui beneficiary sunt reprezentanţii Rețelei regionale a furnizorilor de servicii sociale destinate copiilor şi familiilor vulnerabile. În cadrul cursului, membrii rețelei din Regiunea de Nord-Est a României au primit informații și au lucrat împreună în vederea dezvoltării capacităţilor organizaţionale ale furnizorilor de servicii sociale, adaptate noului context socio – economic. Cursul a avut drept obiectiv creşterea nivelului de pregătire a participanţilor în domeniul marketing-ului social și al strângerii de fonduri – fundraising. ”Cursul a arătat interesul organizațiilor neguvernamentale din zona Moldovei, care lucrează pentru bunăstarea familiilor și copiilor, față de viabilitatea lor financiară, dar mai ales dorința lor de a crea legături puternice cu comunitatea pe care o servesc. Pe parcursul celor 3 zile participanții au învățat să schițeze campanii de atragere de fonduri, să construiască mesaje convingătoare și să interacționeze cu suporterii și donatorii organizațiilor lor. Sunt încrezator că în viitor participanții vor reuși să mobilizeze resurse suplimentare pentru a oferi serviciile sociale și educative de care este atâta nevoie în comunitățile lor”, a declarat Cătălin Gheorghe, formator în cadrul Asociației pentru Relații Comunitare din Cluj-Napoca. Tematica propusă membrilor rețelei a constat în: contextul atragerii de fonduri în România; motivațiile donatorilor individuali și din sectorul de afaceri; tipuri de evenimente, organziare, echipă, motivații; lucrul cu sectorul de afaceri – elaborarea cererilor de sponsorizare; planul de atragere de fonduri și pașii următori. Partea teoretică a cursului a fost completată de o parte practică în vederea aplicării cunoştinţelor obţinute şi dezvoltării abilităţilor necesare, utile în propriile organizaţii/instituţii, prin sesiuni de lucru în grup și individuale.
Curs de formare privind marketing-ul social, organizat de Asociația ”Salvați Copiii” Iași
Filed in: ONG-uri