66% dintre ieșeni cred că orașul lor va fi desemnat drept ”Capitală Culturală Europeană” în anul 2021

sondaj cce

La solicitarea Primăriei municipiului Iaşi şi a Fundaţiei ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană 2021”, Fundația academică AXIS a efectuat, recent, un sondaj de opinie despre practicile de consum cultural în orașul Iași. Rezultatele acestei cercetări, care rprezintă atât un indicator al percepției ieșenilor față de orașul în care locuiesc, cât și al stării de fapt în materie de consum cultural, a fost prezentat marți, 7 aprilie, în Sala Mare a Primăriei, de Dan Doboș, directorul Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană 2021” și conf. univ. dr. Adrian Netedu, membru al Fundaţiei academice AXIS. Conform sondajului, Iaşul este perceput drept capitala culturală a României, ieşenii considerând în marea lor majoritate că municipiul Iaşi merită şi poate câştiga titlul de ”Capitală Europeană a Culturii”. Conform sondajului, manifestările culturale, precum FIE, ori FILIT, au un grad de participare semnificativ, dar recordul este deținut de ”Sărbătorilor Iaşului”. În opinia locuitorilor municipiului, un brand al Iaşului trebuie să ţină cont de triada: cultură, istorie, oraş studenţesc. Cel mai reprezentativ simbol cultural al municipiului Iași este Palatul Culturii, urmat de Universitatea ”Alexandru  Ioan Cuza” şi Mitropolia Moldovei și Bucovinei. În ceea ce privește consumul cultural ”elitist”, studiul arată că 48% dintre ieșeni au fost, în ultimul an, măcar o dată, la un spectacol de teatru, pe primul loc în acest clasament situându-se populația cu vârsta între 15 și 31 de ani. Îngrijorător este faptul că, potrivit datelor acestei cercetări, 41% dintre ieșeni nu au fost niciodată la un spectacol de teatru, operă sau filarmonică, în timp ce 42% dintre aceștia nu au intrat, în ultimele 12 luni, într-o librărie, pentru a-și cumpăra o carte, iar 60% nu au călcat pragul unei biblioteci. Sondajul efectuat de Fundația academică AXIS mai relevă faptul că 87% dintre ieșeni au auzit de candidatura Iașului la titlul de ”Capitală Culturală Europeană” în anul 2021, în timp ce 66% dintre aceștia cred că Iașul va câștiga competiția cu celelalte orașe din țară, pentru a fi desemnat Capitală Culturală Europeană. ”Punctele tari” pe care se bazează candidatura Iașului la titlul de ”Capitală Culturală Europeană” în anul 2021 sunt, în opinia locuitorilor acestui oraș, arhitectura, manifestările culturale, frumusețea sa și trecutul istoric, în timp ce la capitolul ”puncte slabe”, respondenții au indicat, în ordine, poluarea, șantierele permanente și imobilele vechi, aflate în paragină. În opinia ieșenilor, sintagma care se potrivește cel mai bine orașului este, în ordine, Iași – oraș istoric, Iași – oraș al culturii și, respectiv, Iași – oraș studențesc.  Sondajul a fost efectuat în perioada 27 februarie – 1 martie 2015, prin metoda chestionarului, pe un eșantion de o mie de persoane cu vârsta pester 15 ani, din municipiul Iași. Nivelul de încredere al sondajului este de 95%, iar procentul de eroare de plus/minus 3%. În anul 2021, un oraș din România și unul din Grecia urmează să fie desemnate de către Uniunea Europeană drept ”Capitale Culturale Europeane”. Candidaturile pot fi depuse până pe data de 10 octombrie 2015. Desemnarea oraşului ”Capitală Culturală Europeană” va  avea loc în două etape, una de preselecţie, jurizată de experţi locali, desemnaţi de autorităţi, şi de reprezentanţi ai Uniunii Europene, pentru ca mai apoi, decizia finală să fie luată de Parlamentul European, care acceptă sau nu candidatura, respectiv Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene. Lista finală cu oraşele ale căror candidatură a fost acceptată va fi disponibilă la finalul anului 2016, urmând ca până la sfârșitul anului 2017, forurile europene să decidă numele  oraşului din România, care va fi ”Capitala Culturală Europeană” în anul 2021. Până acum, în cursa pentru desemnarea titlului de ”Capitală Culturală a Europei” în anul 2021 și-au depus candidatura mai multe orașe din România, printre care Iași, Timișoara, Cluj și Craiova.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;