De la începutul acestei săptămâni, pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt a fost împodobit cu decoraţiuni specifice Sărbătorilor pascale, mulţi ieşeni dorind să se imortalizeze în fotografii, în decorul plin de iepuraşi şi ouă decorate cu imagini ale Iaşului. Trecătorii se pot opri, de asemenea la Târgul de Paște, de pe pietonal, care este în plină desfăşurare. Potrivit reprezentanților Primăriei, au fost montate 23 de căsuţe de lemn, unde comercianţii îi aşteaptă pe ieşeni şi turişti cu produse alimentare tradiţionale, cadouri cu specific pascal, obiecte de artizanat şi hand made. Din cauza vremii nefavorabilă din această săptămână, conducerea municipalității a decis prelungirea perioadei comerciale pe pietonal. Căsuţele comercinaţilor vor fi deschise, astfel, şi pe parcursul acestui week-end şi în zilele de sărbătoare, până pe 14 aprilie.
Târgul de Paște, de pe pietonalul Ștefan cel Mare, prelungit până pe 14 aprilie
Filed in: Economic, Informațía zilei